Domnișoara driftului românesc, Natalia Iocsak, a avut parte de un weekend plin de adrenalină la vecinii din Ungaria, acolo unde a luat startul într-o etapă regională, pe circuitul de la Mariapocs.
La Pro 2, Nati a fost cea mai bună în calificări, însă în primul battle a fost nevoită să abandoneze din cauza unor probleme tehnice. În august, sportiva legitimată la CS Minaur Baia Mare va fi prezentă la o etapă din Campionatul Național de Drift, care va avea loc tot pe circuitul din Ungaria, unul apreciat de piloții români.
E foarte greu de spus care va fi programul exact în următoarea perioadă, pentru că totul depinde de evoluția stării de sănătate a populației după Covid-19, precum și de regulile pe care fiecare stat în parte le ia.