Pentru investiții, Vișeu de Jos se bazează pe fonduri guvernamentale și europene

0
84

Anul acesta este unul mai greu din punct de vedere financiar pentru autoritatea locală din Vișeu de Jos. Totuși, cei care administrează comuna se descurcă și în aceste condiții mai grele.
Cu toate că banii de la bugetul local sunt puțini, primăria se bazează mult pe fondurile guvernamentale și europene. Cu ajutorul acestora, proiectele locale merg mai departe: „Avem un cămin cultural pe fonduri europene. Lucrările sunt realizate în proporție de 60%. Avem și voucherul european pentru rețeaua wi-fi, proiect pe care dorim să-l finalizăm. De asemenea, avem pregătite și alte proiecte pentru fonduri europene. Pe PNDL avem două proiecte. Unul dintre ele este cel de reabilitare a unui corp de școală la care acum s-a finalizat licitația, aștept să-mi comunice comisia cine a câștigat”, a precizat Gavrilă Șimon, primar în Vișeu de Jos. Administrația face eforturi să ducă proiectele la bun sfârșit, deoarece cetățenii comunei au așteptări, dorind condiții moderne, așa cum au și alții. Acesta este și motivul pentru care au început deja și lucrările la străzi. În ceea ce privește lucrările de la captarea de apă subterană, au fost poziționate rezervorul și filtrele, începând montajul final.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.