În weekend, Asociația de pescuit sportiv și recreativ „Cheile Lăpușului”, președinte Ovidiu Hereș, a organizat, pe Lacul „Lighet”, Concursul interjudețean de pescuit sportiv la crap, la care s-au înscris 18 pescari, constituiți în 9 echipe.
După desfășurarea competiției, duminică, Mircea Blenche, vicepreședintele asociației de pescuit lăpușene, a premiat cei mai buni pescari.
Locul I, cu 31,150 kg, s-a situat perechea Alexandru Gordan și Alexandru Silveșan, locul II – Călin Ban și Ioan Crișan, cu 22,555 kg, locul III – Călin Augustin și Ioan Balint, cu 11,050 kg.
Mențiuni au obținut Tudor Rațiu și Marius Motică. Premiul special, pentru cel mai mare pește prins în cârlig, a fost atribuit lui Ioan Crișan, care a capturat un crap de 9,3 kg.