Scriam mai ieri despre personaje șugubețe care croșetau blesteme pentru vârful Academiei Române, instituția fanion a inteligenței românești. Dar blestemele nu se leagă de cei buni. În ziua de astăzi și-au pierdut definitiv puterea. O, inutili sunt câinii care latră continuu, exclama pe vremuri poetul Ion Iuga. Și a rostit un mare adevăr. Cârcotașii reproșau înaltului for academic că nu îndreaptă învățământul românesc, care este ba așa, ba pe dincolo. Chestiunea este mai veche, și mereu evocată la capitolul eșecuri. Deși nu este total adevărat. Anul trecut, prin toamnă, Academia Română a făcut un set de propuneri privind aspecte ale învățământului preuniversitar din România, care nu au avut ecou la urechile celor care trebuie să audă. Am avut și eu parte de împrejurări mai relaxate cu președintele Academiei Române, căruia i-am adresat întrebarea: ce puteți face, din poziția de președinte al Academiei Române, pentru primenirea învățământului, mai ales pe latura umanistă? Răspunsul a venit în acord cu realitatea românească. Îmi spune domnul academician: „Nu pot face mare lucru. Pot să dau sfaturi, pot să atrag atenția. La noi în societate, toată lumea propune, și aplică doar cel care are puterea. Din păcate, cel care are puterea nu dispune, întotdeauna, și de cultura generală potrivită, ca să aplice ceea ce este bine. Iar mulți dintre cei care știu ce este bine nu au putere!”
Un cerc vicios care ne domină de multă vreme. Constatăm și noi, din lumea asta, că învățământul umanist românesc este în suferință. Mă gândesc la acei analfabeți funcționali de care toți se leapădă. Au devenit secret de stat. Mi se pare o chestiune gravă să citești și să nu înțelegi ce citești! Dar să revin la propunerile Academiei Române, asumate de Biroul Prezidiului înaltului for științific românesc. Voi selecta câteva idei din prețiosul document. Se atrage atenția asupra presiunii nejustificate de a introduce noi discipline școlare care să corespundă dinamicii societății contemporane. Disciplinele de o oră pe săptămână au cea mai slabă eficiență în procesul de predare-învățare. Să înceteze presiunea prin care se cere reducerea numărului de ore de la disciplinele umaniste și de științe sociale. Digitalizarea devine tot mai mult o metodă universală de viață și un mod de a acționa în toate domeniile, dar omul modern – spune documentul academic – nu poate trăi și acționa în viață fără cunoștințe lingvistice, istorice, geografice, etnografice, filosofice, etice.
Dimensiunea istorică a existenței noastre individuale și de grup rămâne esențială. Europa Unită are șanse să existe în continuare și să se fortifice nu prin încercările de destrămare a identităților etnice, ci prin făurirea unui concert al națiunilor libere, dornice să trăiască împreună. Asta spune Academia Română! Este nevoie de cunoașterea aprofundată a limbii și literaturii române. Să se studieze temeinic gramatica, inclusiv în anii de liceu. Să se practice exercițiul insistent al lecturii, deopotrivă din cărți tipărite sau pe suport digital. Să se apropie elevii de semnificația cuvintelor. Să existe o preocupare pentru cultivarea serioasă a limbilor străine și a literaturii universale, combinarea scriitorilor români cu cei străini. Învățarea literaturii prin prisma istoriei literaturii. Comunicarea direct nu se învață punând între paranteze textele literare. Limba română armonioasă se află, în primul rând, în literatura română, care, odată studiată, garantează exprimarea corectă și în mass-media.
Ideea reducerii orelor de istorie, cu scopul educației globale, este absurdă. Identitatea europeană nu se poate obține prin distrugerea identității naționale, ci, dimpotrivă, prin fortificarea ei. Diminuarea studiului istoriei înseamnă condamnarea noastră la ignoranță și izolare. Același rol îl are și geografia ca disciplină școlară, pentru a ne ajuta să ne plasăm în spațiu. Să știm ce diferență este între Ecuator și Ecuador. Să se pună accent pe studiul limbii latine. Latina servește, în mod direct sau indirect, viitoarelor profesiuni de filolog, jurist, inginer, farmacist, medic, informatician. Pentru ca toate acestea să se poată înfăptui, este nevoie de îndeplinirea foarte multor condiții, între care profesori buni și manuale bune, dar și de schimbarea percepției greșite despre școală, insinuată tot mai mult în spațiul public în ultima vreme. Forul academic constată că în școala contemporană, ca și în societate, în general, se diminuează îngrijorător cultul muncii și se impune ideea minimei rezistențe.
E nevoie, în termeni didactici, de fixare, de recapitulare, de repetate exerciții. Cei mai în măsură să aprecieze prevederile academice sunt dascălii și elevii. Ca un sprijinitor al învățământului umanist socotesc propunerile de bun augur. Dar nu este după mine, cum nu-i nici după Academia Română. Atunci după cine este? Știm, dar zadarnic spunem. Dar mai schimbați-vă, oameni de la putere!
