🕮 Lecții de învățat 🕮 În absența noastră

0
171

Pentru lucrurile importante, oamenii sunt precauți. Caracterul lor se vede, însă, în lucrurile mărunte, fiindcă ei nu-și mai dau osteneala să se cenzureze. N-am înțeles niciodată de ce multor oameni le place mai mult să critice, decât să vadă lucrurile bune la cei din jur. Poate de aici s-a inspirat și cel care a spus că n-am mai schimba nici o vorbă cu cei mai mulți dintre cunoscuți dacă i-am auzi cum vorbesc despre noi în absența noastră.
Ce frumoși sunt oamenii pe care nu-i cunoaștem! Mie mi-a plăcut să cunosc oameni, să stau de vorbă cu ei, să văd ce gândesc. E mult mai bine să lași viața să vorbească! Din păcate, slăbiciunea omului modern este că în loc să gândească, gândurile îl gândesc. Dacă persoanele care critică ar privi cu atenție la ele, și-ar da seama că oamenii pe care îi critică sunt purtători ai caracteristicilor pe care ele însele nu și le acceptă. Dacă vom înțelege însă și motivele pentru care cineva critică și vom învăța cum să gestionăm această situație, aceste lucruri nu vor mai avea putere asupra noastră. Nu ne vor mai putea atinge. Lecții de învățat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.