Bucuria muzicii

0
132

Muzica s-a împletit şi se împleteşte cu viaţa. Şi are valoare sacră. Prin ea, omul mărturisindu-şi cele mai profunde trăiri. De aceea bucuria muzicii nu trebuie niciodată întreruptă. Fiindcă muzica poate transforma lumea. Poate schimba oamenii. Poate uni sufletele.
Este o fericire că muzica nu stă închisă în muzee. Ci ea circulă şi ne însoţeşte pretutindeni. Iar acolo unde se aude muzică, bucuria e deplină. Nimic nu se aseamănă mai mult pe lume precum muzica şi rugăciunea.
Muzica exprimă sentimente şi gânduri fără ajutorul limbajului; ea a fost mai înainte de vorbire şi este deasupra şi dincolo de toate cuvintele. Atunci când cuvintele pleacă, începe muzica.
Muzica este o explozivă expresie a umanităţii. Ceva care ne atinge pe toți. Indiferent de cultură, vârstă, naţie, toată lumea iubeşte muzica.
Din fericire, lumea este plină de muzică şi fiecare îşi ia atât cât îi trebuie. Bucuria, supărarea, dorul, speranţa ne aparţin deopotrivă tuturor, în toate timpurile şi locurile. Iar muzica este mijlocul prin care simţim aceste emoţii în deplina lor universalitate.
În toată această perioadă, muzica mi-a fost un prieten adevărat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.