Pacienți din Maramureș, Sălaj și Satu Mare, tratați în Laboratorul de Radioterapie

0
140

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Baia Mare informează că Laboratorul de Radioterapie din cadrul unității a funcționat din plin și în perioada stării de urgență, respectiv de alertă.
În perioada 16 martie – 15 iunie 2020, în cadrul laboratorului au fost tratați 130 de pacienți, dintre care 105 din Maramureș, 20 de pacienți din Satu Mare și 5 din Sălaj. Potrivit medicului șef al Laboratorului de Radioterapie, dr. Constantina Felicia, tipurile cele mai frecvente de cancere de care suferă pacienții care s-au prezentat în perioada menționată, sunt: tumori de sân (30), tumori ale sferei genitale feminine (23), tumori de prostată (16), tumori pulmonare (14) tumori din sfera ORL (13), tumori rectale (11), tumori vezicale (4).
Numărul total de tratamente realizate anul curent este de 3.832.
Laboratorul de radioterapie funcționează din luna mai 2019 și este în relație contractuală cu CAS Maramureș din iunie 2019. În dotarea laboratorului există un accelerator liniar cu 2 energii ale fotonilor (de 6 și respectiv 15 MV) și un stimulator CT pentru simularea planurilor de tratament. În acest laborator se tratează prin radioterapie externă tumorile maligne pentru pacienții din ambulator, cu internare de zi și pentru pacienții internați în Spitalul Județean Baia Mare. Reluarea în tratament a pacienților care au indicație de radioterapie se face în urma unui consult programat în prealabil la telefon 0262.205100, interior 2049 sau 2050. Pacienții care solicită consult vor avea asupra lor biletul de trimitere și documente medicale sau investigații referitoare la boala de care suferă. Programul de activitate în zilele lucrătoare este: tratamente- zilnic între orele 7-19; consultații: luni – joi, orele 8-12, vineri- orele 8-11 – ne informează managerul interimar, dr. Vasile Pop.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.