La finalul săptămânii trecute, la Borșa a avut loc o întâlnire de lucru între autoritățile locale și doi reprezentanți ai Maramureșului în Guvernul Orban, Ionel Bogdan, secretar de stat în Cancelaria Prim Ministrului și Călin Bota, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.
Cei doi demnitari au răspuns pozitiv invitației primarului orașului Borșa Ion Sorin Timiș pentru a discuta câteva dintre problemele importante pe care le are administrația publică locală, în vederea identificării soluțiilor viabile pentru rezolvarea acestora.
Una dintre prioritățile primarului Ion Sorin Timiș este accesarea fondurilor europene pentru câteva proiecte majore ale orașului.
„În exercițiul financiar 2021 – 2027, la dispoziția României sunt peste 70 de miliarde de euro, bani europeni. La Borșa avem proiecte în diferite stadii de execuție, de la studii de oportunitate până la implementare în procent de peste 80%: domeniul schiabil, terase belvedere, infrastructura complexului turistic, centru acvatic, autogară și transport public, reabilitare blocuri de locuințe, zonă pietonală pe strada Decebal, parcare supraterană și zonă de promenadă peste Râul Cisla în zona centrală, restaurarea bisericii monument istoric, modernizarea și extinderea Școlii nr. 9 – corp B, modernizarea Spitalului de Recuperare Borșa, construirea unei creșe, șosea ocolitoare, un pod peste Râul Vișeu în zona Deluț, extinderea grădiniței cu program prelungit, reabilitarea și modernizarea Școlii de Arte și Meserii din cadrul Liceului Borșa”, a declarat primarul Timiș.
În cadrul discuțiilor a fost analizată și finanțarea proiectului construirii pârtiei olimpice de schi și a telegondolei. Contractul de finanțare semnat cu Ministerul Economiei este în valoare de 81 milioane lei, iar în acest moment sunt alocaţi numai 5 milioane de lei pentru acest proiect. În urma discuției avute, reprezentanții guvernului au asigurat administrația locală că la rectificarea bugetară vor susține ca executivul să sprijine acest proiect cu alocări bugetare pentru continuarea lucrărilor, astfel încât noua pârtie să fie funcțională cât mai curând.
Primarul Ion Sorin Timiș a salutat susținerea arătată de reprezentanții guvernului pentru proiectele de investiții din Borșa și a mulțumit președintelui PNL Maramureș, Ionel Bogdan, pentru implicarea sa în dezvoltarea orașului.
Pe masa Guvernului Orban mai sunt patru Hotărâri care așteaptă de prea mulți ani aprobarea și care ar putea să schimbe în bine viața borșenilor pentru următorii ani.
„Am solicitat transferul de la Ministerul Sănătății către Orașul Borșa a unor imobile aflate în stare avansată de degradare: Hotelul Stibina, Clădirea D3, Ferma de animale, terenul din zona Primăriei. De asemenea, așteptăm cu maxim interes semnarea Contractului de finanțare pentru modernizarea și extinderea Școlii nr. 9 – corp B, finanțarea în valoarea de 12 milioane de lei prin POR 2014 – 2020 – aprobată deja de MDRAP”, a mai precizat Timiș.
Orașul Borșa va putea avea de asemenea bibliotecă și un muzeu dacă Hotărârea de trecere a imobilului fostului sediu ANAF din Borșa de la Ministerul de Finanțe către Administrația Publică Locală va fi avizată pozitiv. Prin transferul proprietății fostei Unități Militare de la Ministerul Apărării se va asigura și un Centru social pentru persoane vârstnice, spații de producție pentru mici activități industriale, o tabără școlară și locuințe pentru medici.
„Dezvoltarea Orașului Borșa va fi majoră prin aceste investiții. Le asigurăm borșenilor o țară ca afară, cu infrastructură modernizată, unități de învățământ competitive, dar trebuie să ne dezvoltăm și pe palierul turistic pentru că acesta aduce venituri substanțiale la bugetul local”, a concluzionat Ion Sorin Timiș, primarul Orașului Borșa.
Mirela Chira