Lucrările la extinderea conductei de gaz pe raza comunei Mireșu Mare se apropie de final. Zilele acestea este așteptată o echipă de experți, care să verifice stadiul acestora.
Începute în 2019, odată cu demararea lucrărilor de alimentare cu apă, canalizare, dar și de reabilitare a infrastructurii rutiere, lucrările la extinderea conductei de gaz pe raza comunei Mireșu Mare sunt acum aproape finalizate.
Urmează prezentarea documentației spre aprobare și mai apoi preluarea investiției de către distribuitorul de gaz.
„Lucrările sunt aproape gata. Așteptăm o echipă de experți și sper ca tot acum să pot duce documentația spre aprobare, la București și să ne preia un distribuitor consacrat de gaze naturale”, a precizat Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare.
Chiar dacă au fost sceptice la început de proiect, autoritățile locale din Mireșu Mare au reușit să ducă la bun sfârșit această investiție.
„Noi am început de la premisa că o investiție, care chiar dacă este veche, e posibil să nu fie totuși moartă. Astfel, am adus un expert, prieten de-al meu, pe care l-am rugat, fără ca el să solicite bani, să facă o expertiză și să ne spună dacă are rost, sau nu, să cheltuim bani mai departe”, a mai spus Ioan Mătieș. A urmat un drum în București, la Ministerul Economiei, unde primarul a reușit să convingă autoritățile că merită susținută această investiție.
„Am reușit să expertizăm aceste conducte și acolo unde a fost cazul să le și extindem. Se pare că Guvernul are și ceva bani pentru această direcție, așa că m-am hotărât și am trimis o anexă către Ministerul Dezvoltării că poate, poate, facem rost și de niște bănuți, pentru lucrare. Și am reușit”, a conchis primarul.