Crosul Lacului Albastru, drumețiile, activitățile în aer liber și concertele în mijlocul naturii au fost amânate în acest an, din cauza situației actuale. Totuși, administrația locală a orașului Baia Sprie speră ca anul viitor aceste manifestări în natură să fie reluate cu și mai mare succes.
„Am început în 2012, alături de colegi inimoși, prin constituirea Clubului Civic Lacul Albastru și inițierea proiectului «Lacul Albastru – unicat european», în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului. Au trecut 8 ani în care activitățile de voluntariat din zona naturală și civică au crescut, la fel și numărul persoanelor care ni s-au alăturat. În acest an nu ne vedem sus la lac și din păcate a fost necesar să anulăm activitățile plănuite – Crosul Lacului Albastru, drumețiile, activitățile în aer liber și miniconcertele. Îmi doresc să ne revedem cu bine și sănătoși, sus la lac, la anu’ și să ne bucurăm împreună de natură și aer curat. Activitățile în natură, un stil de viață sănătos, o alimentație corectă și mișcarea reprezintă alternativa și abordarea în aceste vremuri. Începând din această vară, să ne reîntoarcem către natural și autentic. Este alegerea cea mai sigură pentru întărirea sănătății întregii comunități. Folosiți-vă de traseele montane pentru drumeții și de cele pentru cicloturism, sunt marcate și au fost reamenajate de voluntari și de Salvamont Maramureș. Ne vedem pe munte! Sănătate multă!”, a spus Sebastian Alin Bîrda, primarul orașului Baia Sprie.