Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a efectuat, la începutul acestei săptămâni, o vizită forțată la București. Intenția sa era de a merge doar în Ardeal. Însă diplomația românească l-a invitat să viziteze mai întâi Capitala României și să aibă întâlnire, oficială, cu omologul său român, Bogdan Aurescu. S-au întâlnit și s-au salutat cu cotul. Cine a fost cu ideea năstrușnică, domnule Aurescu, că doar ați fost gazdă? După mintea mea, a fost o greșeală diplomatică de neiertat. Cam asta era atmosfera întâlnirii? Nu făceam această mențiune dacă nu aș fi văzut întâlnirea demnitarului maghiar cu Kelemen Hunor, de la Cluj-Napoca, scenă în care și-au dat mâna, cât pe aci era să se îmbrățișeze.
Experiența de observator al lumii în care trăiesc mă face să judec separat cele două gesturi. Și, dacă presupunem, au fost întâmplătoare, în limbajul meu de cetățean nu a dat bine. Poartă semnificații. Mai ales când este vorba despre relațiile diplomatice dintre doi vecini, cu o istorie specială. Înainte de a pleca din Budapesta, ministrul maghiar a făcut o postare în care recunoaște că relațiile bilaterale, în ultimele săptămâni, nu au fost normale, ci lipsite de respect reciproc. A mai spus că Ungaria se străduiește să aibă relații bune cu vecinii. Cu acest mesaj, domnul Szijjarto a aterizat la București, împotriva voinței lui inițiale. El dorea numai un turneu cu popasuri la Cluj și Alba Iulia.
Vizita șefului diplomației maghiare a avut loc după o serie de discuții, de ambele părți, cauzate de tentativa eșuată de adoptare a unui statut de autonomie pentru așa-zisul Ținut Secuiesc, o regiune a României, unde locuiesc preponderent cetățeni români de etnie maghiară. Diplomatul din țara vecină a îndemnat la relații bilaterale bune, bazate pe respect reciproc. Vizita a avut loc într-un moment cu semnificație aparte. S-a întâmplat cu câteva zile înainte de a marca un veac de la semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie), care a stabilit granițele Ungariei cu vecinii după primul Război Mondial. Cei doi diplomați s-au pronunțat pentru respectarea semnificației acestui eveniment istoric pentru fiecare stat în parte.
Când ministrul Aurescu a cerut oficialilor din Ungaria să se abțină de la declarații care ar putea duce la deteriorarea relațiilor dintre cele două state, Kelemen Hunor, președintele UDMR, a sărit ca ars spunând: „Nu accept instrucțiuni!”, pledând pentru ideea ca politicienii maghiari să poată face declarații referitoare la probleme.” Încheind sentențios: „Ca parlamentar al României, vorbesc despre ce vreau eu.” Obiecția părții române, o chestiune mai veche, s-a referit la infuzia masivă de bani a Ungariei în Transilvania. Diplomatul maghiar a spus că a fost o înțelegere pecetluită din priviri. A fost rostit și numele unui fost ministru de externe al României. Dar actualul ministru de externe a pus condiții clare pentru continuarea investițiilor maghiare în România. Să fie semnat un acord bilateral, care să respecte dreptul internațional, iar fondurile să nu fie distribuite pe criterii etnice, nici prin încălcarea legislației europene și românești privind concurența pe piață.
Adică banii oferiți de Budapesta să fie accesibili pentru toți cetățenii români. Ministrul maghiar a spus că nu mai sunt contracte în derulare. S-a recunoscut că, prin acordul din priviri, guvernul de la Budapesta a demarat investiții majore în Ardeal. De la mass-media de limbă maghiară, construcția de stadioane, burse pentru elevi și studenți, cadou financiar la naștere, până la sprijinirea fermierilor. Să fim drepți și să recunoaștem că nici guvernele de la București nu s-au întrecut în finanțarea acestei zone. Așa că Ungaria a acordat ajutor financiar maghiarilor din Transilvania, urmând politica externă a lui Viktor Orban: „Maghiarii din afara granițelor sunt parte a națiunii maghiare.”
Am simțit că întâlnirea dintre cei doi demnitari a păstrat distanța socială, dar nu prea pe cea diplomatică. Pe 4 iunie se împlinește un veac de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfințit noile granițe ale Ungariei după destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Pentru România este prilej de sărbătoare. „Tratatul nu înseamnă decât consfințirea juridică, la nivelul relațiilor internaționale, a Actului de importanță cu adevărat primordială al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, prin exercitarea dreptului de autodeterminare al națiunii române,” a spus ministrul Aurescu. Pentru Ungaria, e motiv de comemorare. „Trianonul înseamnă o mare supărare: Ungaria și-a pierdut două treimi din teritoriu”, a spus ministrul maghiar la București.
Cam în această atmosferă au avut loc dialogurile diplomatice dintre cei doi vecini. Ce s-ar fi întâmplat dacă ministrul maghiar ar fi refuzat calea oficială la București și ar fi mers la Cluj? Diplomatul maghiar ar fi riscat carantina de 14 zile, pentru că România este în stare de alertă. Este bine că a fost așa!
