De la ce se ceartă oamenii? Putem înșira o sumedenie de motive. De obicei discordia se ivește de la bani, cu toate derivatele lor. Averi prădate, suflete vândute, trădări, moșteniri nebuloase. Și ura de origine necunoscută este un motiv de ceartă. Dorința de dominare, de la om la popoare, este un frecvent motiv de ceartă. Dar în acest text mă întreb dacă binele, fericirea, bunăstarea sunt prilej de încruntare a frunții? Aici aș aminti polemica, iscată în jurul unor idei, pe care nu o înrolez în șirul crispării. Când se trece peste linia albă, atunci devine ceartă. Chiar îmi este dor de polemici sănătoase! În urmă cu mai bine de două decenii, mi-am decantat opinii din replicile intelectuale dintre Gabriel Andreescu, pe de o parte, și Octavian Paler și Alexandru Paleologu, pe de alta.
Primul susținea că prioritare, pentru România de atunci, ar fi eforturile de adecvare la legislația Consiliului Europei, respectiv la dreptul internațional. Domnii Paler și Paleologu afirmau că nu trebuie neglijată condiția națională a românilor, în raport cu cauza europeană. Nici Andreescu nici Paler și Paleologu nu erau exclusiviști. Confruntarea stilurilor și a pozițiilor generale merita toată atenția, întrucât expunea două feluri de retorică, două feluri de gândire. În final, două moduri de existență intelectuală. Când polemica nu alunecă în ceartă are de câștigat ideea pe drum de limpezire. Chiar îmi este dor de polemici de idei. Ce fericire interioară ai când ești spectator într-o tribună în care se înfruntă gladiatori de idei! Am pornit de la cearta oamenilor. Care, după cum este firea, nu are o stație a lumii în care ea să se stingă.
Mă preocupă România certată. Nu certată ea cu alții, ci mulți o ceartă din varii motive. Unii, din exterior, ne ceartă că suntem în hotarele noastre. Așa cum au rămas ele după multe arderi istorice. Cu asemenea nerăbdări vom avea tot timpul de furcă. Aici subliniez cu două linii că noi, statul român, nu avem vocația certurilor. Ba, dimpotrivă, de multe ori socotim omenia ca o variantă a diplomației. Dar pe omul bun îl ceartă toată lumea. Eu pledez pentru demnitate, mai ales când este vorba despre poporul din care fac parte. Care de multe ori este neplăcută altor neamuri. Cea mai tristă realitate, din ultima vreme, este România certată chiar de români.
Urgent, fac fireasca diferență între opinie și ceartă. Recurg la o cavalcadă de invective, cuvinte nerușinate, formulări lipsite de gramatica sufletului, care terfelesc țara și poporul din care fac parte. Vorba poetului, lustruindu-se pe ei! Nu doresc vremea encomiastică prin care am trecut. Dar am rămas, cu multe altele de folos, și cu vorba lui Tudor din Vladimiri: „Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor.” Spusa trădatului de un fârtat este de mare actualitate. Apar mulți jefuitori de demnitate care ceartă România, prin cuvinte goale, afurisite, fără a da un sfat de mers înainte. Suntem o țară care a cedat enorm din suveranitate, și acum trebuie să se gândească cum va arăta peste un veac. Vorba lui Mihai Neamțu, România trebuie iubită, nu certată.
Este timpul să regăsim firescul conviețuirii și bucuria de a fi împreună. Psihoza molimei este devastatoare. Merg pe stradă și cunoscuții te ocolesc. Fiecare, mai mult sau mai puțin, poartă frica morții discrete. Cum să devenim, că nu suntem acum, o națiune demnă și optimistă? Am fost certați la noi acasă. Ce năzbâtie, de neiertat, a fost extragerea seniorilor din rândul familiei. Deci fără emoții, fără sevă morală, fără blândețe afectivă. Fără memorie culturală. Opriți-vă, cu astfel de discordii! Nu fracturați familia și societatea românească, atât cât a mai rămas ea împreună. Evident, sunt cuvintele mele de încurajare. Nu certați România, dragi români! Cercetați România! Polemizați cu actorii care nu se mai dau plecați de pe scena politică. Vorbesc de cei care sunt nevăzuți, ca pacostea de virus.
Trăim vremuri grave și dramatice, care nu pot sta alături de anecdotic și bășcălie. Mă fericesc că am stat, mai zilele trecute, în preajma unor semeni care sunt devotați unui spirit bine temperat. Și Aurel și Ion, fără să spună nimic pe această temă, nu-și ceartă țara. Rostul lor este să cântărească lumea prin care au umblat. Aurel chiar a fost în Italia și în Germania. Nu-mi fac iluzii că cearta va pleca din lume. Că-i veche și nu ruginește. Ador polemica de idei, care fixează atmosfera unei vremi. Deplâng cearta de orice fel. Dar vă sfătuiesc să nu certați România. Pun pariu că vom avea mare nevoie de ea în lumea care vine.
