Mottouri: • „În teatru nimeni nu-i mai presus decât ACTORUL” – Vasile Radu GHENCEANU (17 mai 1939 – 30 octombrie 2006) • Autograf special la propunerea subsemnatului: „Dușmanilor lui Paul Antoniu, cu cea mai aleasă prețuire. 17.V.2001. V. R. Ghenceanu”. Autograf pe volumul “Dreptul la singurătate”. Editura Proema – 2001) • „Actorii sunt imprevizibili. Când nu le convine ceva, pentru a aplica o pedeapsă recurg la mijloace aparent legale. „V. R. Ghenceanu, 16.XII.1977 • „Grădinile din fereastră”, titlul unui volum – jurnal de călătorie. Editura Proema – Baia Mare 1998 • „Priviți-mă în starea de veghe; /Sunt bolnav.” (Din volumul „Însemnați de uitare”, Editura Omega – Baia Mare 1997.
Argument
Poet, gazetar, eseist, cronicar și director de Teatru – Vasile Radu GHENCEANU – unul dintre intelectualii de mare prestigiu de pe meleagurile noastre, mâine, zi de duminică, ar fi împlinit venerabila vârstă de 81 de ani (născut la 17 mai 1939). N-a fost să fie, însă…
Până-n ziua de azi, data plecării sale (30 oct. 2006) pe cărări de stele a rămas, în amintirile noastre, apropiate rudenii sau doar prieteni neasemuiți, ale tuturor care bine l-am cunoscut și apreciat cu asupra de măsură, ne-a rămas OMUL, un model de viață demn de urmat, indiferent de vârstă văzându-l cu ochii minții tot mai hotărât pășind spre culmi.
Și asta până-ntr-o zi în care urcușul devenea tot mai plin de obstacole, iar culmile tot mai înnegurate.
Speranța unei curânde reveniri în viețile noastre devenea tot mai palidă, mai ales pentru unii dintre noi care, pe parcursul mai multor ani, relația cu Radu devenea tot mai frățească, multe cele apropiindu-ne, în timp ce ne descopeream unii altora preocupări și nobile pasiuni care ne uneau în gând și-n fapte.
Noi doi, de exemplu, eram melomani pasionați, mari iubitori de poezie, iar de TEATRU eram trainic legați, Radu în calitate de cronicar și, mulți ani, un pasionat și competent director, mult apreciat și chiar iubit de către noi actorii, fapt ce nu era chiar de ici de colo.
Pentru lansările oficiale ale noilor sale apariții, pentru toate, autorul a preferat holul Teatrului Municipal, o instituție culturală, cea mai potrivită pentru asemenea evenimente, având sub cupolă picturile renumitului Nicu Apostol, fotografiile actorilor pe toți pereții dar și pe fotoliile elegante, locul având și o capacitate de cuprindere a peste o sută de participanți; și tot aici se puteau recita, la microfon, versuri din volumele ce se lansau, existând și un spațiu îndestulător pentru o masă întinsă și de dinainte aranjată cu tot felul de bunătăți oferite, la final, participanților, de către autor.
Eu eram responsabil cu muzica ambientală dar și cu un… catren la temă, un dar de suflet așteptat cu nerăbdare de către autor și mult aplaudat, la final, de către toți participanții. De exemplu: „Noi cei de-aici, așa s-ar crede / – Toți cu mâinile curate – / Ți-am luat, precum se vede / Dreptul la singurătate”, acesta fiind titlul volumului de eseuri lansat, în holul Teatrului, în data de 19 mai 2001.
Nu-i vorbă că nu de puține ori astfel de evenimente (și pentru alți autori) erau pătate de niște mușterii care veneau mereu însetați, la un asemenea eveniment, nu după un volum cu autograf ci pentru a-și potoli, cu nesimțire, setea, autoservindu-se direct din sticlele încă neîncepute, cu ce era mai de soi pe masă.
La finalul-final un băiat de serviciu regreta că n-are, pe lângă mătură, și un… făraș cu care să-i scoată-n stradă pe bețivani, care nu se mai dădeau duși. Amintiri și iar…amintiri ! Azi, însă…
Pe parcursul câtorva ani mie mi-a fost de mare folos, pe vremea când am început să cochetez cu gazetăria. Radu, pe-atunci, în calitate de redactor la pagina de „Cultură” de la Graiul MM s-a oferit să-mi fie mereu pe-aproape și să-mi corecteze toate articolele de debutant în presa scrisă, căci sub supravegherea sa am publicat primele articole din miniserialul „Vremea poeților”, urmând ca cele peste 400 de episoade din „Zodiile lui Orfeu” să mi le ia-n primire, până la ultima pagină, la fel ca bunul meu prieten Gheorghe (Ghiță) PÂRJA. Lor, mulțumirile mele, ca o rugăciune, se înalță mereu până la cer.
Poate că s-ar cuveni, ca în continuare să mă refer la câteva momente din bio-bibliografia prietenului și conjudețeanului meu sălăjan, (el din comuna Doh, eu din Letca). Din motive firești oarecum, nu cutez, însă. Celor interesați le recomand mai multe surse de informare, fie din biblioteci (aproximativ 12 titluri…), sau chiar de pe internet.
Acum cred că e momentul să ascult și să transcriu de pe o casetă audio, un dialog liber (în două reprize) cu V. R. GHENCEANU, despre noi și preocupările noastre de-atunci (?). Dar mai întâi:
ȚIE, RADULE, DE ZIUA TA
Se pare că-i adevărat! Au trecut ca vântul și ca gândul 80 de ani ș-un strop, de când, pe cerul spuzit de stele, s-a aprins steaua ce ți-a fost hărăzită, de când Parcele ți-au tors un timp, mult prea scurt pentru noi toți care te-am prețuit și iubit, de când ursitoarele ți-au pus în mână, tot pentru un timp dureros și nemeritat de scurt, un condei cu care ți-ai vrăjit semenii sădindu-le, doar în câțiva ani, iubirea de frumos, încercând, ceas de ceas, să-i faci mai sensibili și mai drepți cu semenii. Noi, azi putem spune că truda nu ți-a fost în zadar. De-o Dumnezeiască binecuvântare s-a bucurat vremea ce ți-a fost hărăzită. Toate semințele risipite de tine au căzut pe pământ roditor ce-au făcut ca hambarele tale să rămână pline pentru totdeauna.
Azi, de ziua ta, ți-aș fi dorit sănătatea pietrei peste care atâtea puhoaie trec, ea rămânând neclintită pentru vecie. Ți-aș fi dorit o viață alduită și frumoasă ca o creangă înflorită ruptă din mălinul prunciei. Pe toate cele ți le-aș fi dorit să-ți fie după placul inimii. Lasă-mă să mai cred și azi că, de-Acolo îmi mai simți prietenia ce ne-a unit pentru o atât de scurtă vreme. Azi, cu mare dor și sufletu-mi plin de neuitate amintiri, îți doresc LA MULȚI ANI! în sufletele celor care te-am cunoscut și prețuit cu asupra de măsură. Cu gândul la prietenia noastră de-o viață ș-un… sfert.
Paul ANTONIU Baia Mare,
la 17 mai 2020.
