Conferinţa XGEN se organizează și pe timp de pandemie

0
104

Astăzi şi mâine, 14 și 15 mai, are loc cea de-a treia ediție a Conferinței XGEN, organizată de un grup entuziast de profesori și studenți ai Centrului Universitar Nord din Baia Mare care doresc să ofere mai multe șanse la o viață mai bună pentru NeXt GENeration (Generația Viitoare).
Pe fondul pandemiei, în acest an, conferința se desfășoară în exclusivitate online. „Prin participarea la acest eveniment, studenții nu doar că au șansa să exerseze și să progreseze în domeniul studiat, dar prin viziunea noastră, ne dorim să inspirăm atât studenții, cât și profesorii și să-i determinăm să îmbrățișeze provocările viitorului, transformând viața studenților și pregătindu-i pentru o carieră de succes”, anunţă Cosmin Sabo, coordonator XGEN. Spectrul larg al domeniilor și al programelor de studii la care se adresează această conferință, precum și varietatea expertizei cercetătorilor, se concretizează în abordarea cercetării, atât cu caracter teoretic, cu profunzime în cunoașterea de tip exploratoriu, cât și cu caracter aplicativ. De asemenea, prin acest eveniment se dorește și promovarea unui climat favorabil inovării, având ca ţintă crearea unui cadru activ de dezvoltare a cunoaşterii şi de inducere a spiritului creativ orientat spre performanţă. Participanții din edițiile anterioare s-au bucurat atât de posibilitatea participării la un concurs cu participare națională, cât și de premii considerabile. „Creşterea performanţei, asigurarea condițiilor pentru transferul de know-how, precum și creșterea vizibilităţii activităţilor inovative pentru dezvoltarea economică durabilă și creşterea competitivităţii şi a atractivităţii regionale sunt doar câteva caracteristici pe care se bazează Conferința XGEN. Datorită contextului actual, am decis să transferăm conferința în mediul online, dorind să asigurăm o continuitate a acestui proiect extraordinar”, mai punctează Cosmin Sabo, coordonator XGEN. Conferința XGEN este organizată cu sprijinul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.