Pe Valea Izei în sus, la 45 km de Sighetu Marmației și 100 km de Baia Mare, se află o localitate cu pretenții urbane din anul 2004, dar cu realități rurale și în 2020, dezvoltarea edilitară fiind la nivelul unei comune. Acest lucru se vede și din bugetul de venituri și cheltuieli, de 13 milioane lei/an, de vreme ce impozitul pe terenuri aduce cel mai mare venit propriu al orașului.
Dragomireștiul se dezvoltă cu finanțările PNDL I și PNDL II și din subvențiile primite de la stat. Cu acești bani, primăria a extins rețeaua publică de apă potabilă, a dat în funcțiune o stație de tratare a apei brute și a început construirea rețelei de canalizare a apelor uzate, deocamdată postînd conducte pe lungimea de 6 km. Orașul construiește o „casă de cultură”, se află la fundație, dar nu renunță la emblema rurală și modernizează piața agroalimentară și tîrgul de animale, pentru extinderea cărora a cumpărat un teren de 24 de ari, prin negociere cu proprietari privați, introducîndu-l în domeniul public. Orașul a fost pus în posesie și cu 17,4 ha de pădure comunală, pe Valea Scărilor, semn că localitatea a fost comună dintotdeauna (o vreme, centru de plasă, de atunci datînd judecătoria de pe str. 1 Decembrie 1918).
Oraș ori comună, cei 13 consilieri locali sînt atenți la nevoile țăranilor, deci au aprobat fonduri pentru construcția unui pod la Capu Cîmpului și a trei podețe pe drumurile agricole spre Dumbravă, Tei, Sub Podeș și Bădguceana, semn că majoritatea populației subzistă din agricultură. În ziar, un anunț de mică publicitate care suna cam așa: „Vînd teren în orașul Dragomirești, la marginea satului”!
