Ţigări de contrabandă, depistate la graniţa cu Ucraina

0
68

Polițiștii de frontieră din Negrești-Oaș au observat, pe direcţia localității Cămârzana, mai multe persoane care transportau colete voluminoase din Ucraina în România.
Imediat, s-a acționat pentru reținerea persoanelor, moment în care acestea au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.
Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor, polițiștii de frontieră au tras un foc de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit. O persoană a fost reţinută, iar celelalte au reuşit să fugă pe teritoriul statului vecin.
La fața locului au fost descoperite mai multe colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.950 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană și belarusă, în valoare de peste 93.000 lei, care au fost confiscate. Autoritățile ucrainene au informat polițiștii de frontieră români că au reținut trei persoane implicate în activitatea de contrabandă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.