Sensurile şi semnificaţiile libertăţii au fost definite, de-a lungul anilor, de minţile luminate ale omenirii. Reflecţiile şi maximele sînt pline de adevăruri şi învăţături, adresate, fără discriminare, cetăţenilor de pretutindeni.
Spre deosebire de dictatură, democraţia oferă oamenilor dreptul de a gîndi independent, a trăi cu demnitate şi în libertate. Ce-i drept, conceptul de libertate nu este înţeles la fel, percepţia depinde de statutul social al cetăţenilor, nivelul lor de instruire, educaţie, cultură şi civilizaţie. În stare de normalitate, majoritatea societăţii este conştientă că libertatea individuală sau colectivă are limite, nu poate fi decît relativă, nicidecum absolută. Dreptul de a fi liber presupune respectarea unor reguli, norme şi principii, sprijinite de legislaţia elaborată de instituţiile statului. Peste tot în lume, indivizii certaţi cu legea, pentru gravitatea faptelor săvîrşite, dau socoteală, sunt traşi la răspundere, şi sancţionaţi conform legislaţiei în vigoare. În situaţii anormale, atipice, generate de fenomene naturale imprevizibile, sau de oameni (războaie, revoluţii, răscoale, conflicte rasiale, interetnice) apare tendinţa ca haosul, confuzia şi dezordinea să ia locul stării de normalitate. Context în care gradul de infracţionalitate creşte, devine inevitabil, iar autorităţile sînt obligate să instituie starea de necesitate, urgenţă sau asediu, în funcţie de gravitatea şi amploarea evenimentelor.
Pentru a înţelege ce a însemnat autoritatea din istoria unor conflicte sociale, petrecute în România secolului trecut, vin cu cîteva exemple. În timpul Răscoalei din 1907, generalul Averescu a ordonat armatei să tragă în răsculaţi, pe motiv că ţăranii au atacat instituţiile statului. Nimeni nu l-a tras la răspundere, din contră, după Primul Război Mondial, generalul a devenit erou naţional. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, ţiganii din Bucureşti s-au dedat la furtişaguri şi au început să terorizeze populaţia. Pentru a reduce escaladarea violenţelor, mareşalul Antonescu a decretat trimiterea lor în Transnistria, provincie ocupată de armata română. Ce s-a întîmplat ulterior cu ei este de domeniul istoriei. În timpul cutremurului din martie 1977, hoţii care au căutat prin moloz lucruri de valoare au fost împuşcaţi pe loc. În această perioadă critică şi plină de nervozitate, cuvîntul de ordine, în toate ţările afectate de pandemie, a fost ca populaţia să stea acasă. Deşi majoritatea românilor s-au aliniat unei măsuri ce prevede limitarea unor drepturi şi libertăţi individuale, o seamă de concetăţeni ignoră responsabilitatea individuală şi încalcă prevederile Ordonanţelor Militare. Este regretabil că o parte a comunităţii rome, care se consideră stat în stat, cu bună ştiinţă sfidează regulile de convieţuire socială şi provoacă autorităţile, menite să asigure ordinea şi liniştea publică. În S.U.A., ţară considerată leagănul democraţiei, agresarea unui poliţist, fără prejudecăţi şi resentimente, înseamnă moarte sigură.
Liderii comunităţii rome şi reprezentanţii O.N.G.-urilor, care mint că le apără interesele, dezinformează cînd afirmă că romii se simt discriminaţi de societate. Comportamentul lor deficitar (al unora) duce la autolizare şi discriminare, fenomene la care societatea nu este responsabilă. Unde sunt banii europeni, destinaţi integrării şi inserţiei sociale a romilor? Întrebare retorică, probabil prin buzunarele celor care se fac că le poartă grija. Pentru autorităţi şi societate, integrarea celor certaţi cu legea nu trebuie să fie o prioritate. Cine doreşte să se integreze trebuie să renunţe la obiceiuri şi tradiţii, incompatibile cu evoluţia societăţii. Dacă în democraţie, instituţiile de forţă ale statului au tolerat nelegiuirile infractorilor şi au bătut palma cu pleava societăţii, revenită în ţară să-şi reconfigureze sferele de influenţă, este grav şi nu mai putem vorbi de libertate ca necesitate înţeleasă. În spaţiul public se zvoneşte că după trecerea urgiei, întreaga suflare omenească, de la baza şi pînă la vîrful piramidei va fi altfel. Nu cred, uitarea face parte din mjloacele de supravieţuire ale speciei umane, dovedite de istorie. Care nu minte şi spune adevărul.
Prof. Vasile ILUŢ
