Pe tronsonul de drum dintre Bârsana (DJ185) – Strâmtura – Rozavlea – Șieu – Bogdan Vodă – Dragomirești – Săliștea de Sus – Săcel (DN 17C), firma prestatoare execută în aceste zile lucrări de relocare utilități la rețelele de apă, iar în paralel se întreprind demersuri pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor în vederea construirii organizării de șantier.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a declarat că unul dintre motivele întârzierii în începerea lucrărilor a constat în faptul că antreprenorul general al contractului are sediul în Suceava, o localitate aflată în carantină totală din cauza numărului mare al infecțiilor cu noul coronavirus, însă soluționarea problemei a venit prin intermediul unor subcontractori din Maramureș.
„Am purtat mai multe discuții cu antreprenorul principal care, așa cum știm, este o firmă din Suceava. Există mari probleme în ceea ce privește accesul acestei societăți comerciale dinspre Suceava înspre județul Maramureș, din cauza măsurilor de restricție luate pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus. Mulți dintre angajații acestei societăți se află în carantină totală pentru că au domiciliul în municipiul Suceava sau în localitățile din împrejurimea acestuia. Totodată, pe Pasul Prislop avem un punct de control rutier efectuat de către Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș, care verifică toate mașinile care merg sau vin dinspre Suceava înspre Maramureș și invers. Din fericire există subcontractori, societăți comerciale din județul Maramureș care au demarat lucrările la începutul săptămânii, în lipsa antreprenorului general, fapt rezultat în urma discuțiilor purtate în Cabinetul Președintelui. Lansez, totodată, un apel către consilierii județeni din Maramureșul istoric să facă vizite, în perioada următoare, pe șantierul de pe Valea Izei, pentru a verifica dacă lucrările se desfășoară conform programului. Cu toate că există temeri legate de infectarea cu noul coronavirus, am mai avut cazuri de antreprenori care au ales să își onoreze contractele, iar un astfel de exemplu este dat de cei care se ocupă de reabilitarea DJ 187 de pe Valea Ruscovei, unde pe șantier sunt mobilizate zece echipe de muncitori care lucrează pe întreg tronsonul de drum județean” – a arătat Gabriel Zetea, șeful administrației județene.