Duminică, 5 aprilie 2020, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, în Paraclisul Episcopal cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, în fruntea unui sobor alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, şi Arhid. Ionuţ Todorca, secretar eparhial.
La strană au dat răspunsurile Arhid. Vlad Verdeş, inspector pentru catehizarea tineretului, Diac. Lucian Burnar, de la secretariatul tehnic, şi teologul Onuţ Păcurar, responsabilul magazinului bisericesc de la Centrul Eparhial.
La momentul Chinonicului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învăţătură, pornind de la evanghelia duminicii, în care a subliniat mesajul pe care ni-l transmite Mântuitorul şi învăţăturile pe care trebuie să le desprindem din cuprinsul ei. Apoi a actualizat aceste învăţături la vremurile care au venit asupra noastră:
„Suntem într-o perioadă de încercare, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Iată încă suntem în izolare şi separaţi unii de alţii. Preoţii sunt singuri la Sfintele Altare cu cântăreţul şi paraclisierul. Noi, fiind în regim de mănăstire, suntem aici cu câţiva părinţi slujitori. Părinţii în mănătiri sunt o familie duhovnicească. Obştile mănăstireşti, mai mari sau mai mici, şi dumneavoastră obşte creştină, în familie. Sunteţi în casele dumneavoastră. Ne priviţi, ascultaţi Sfânta Liturghie, poate vărsaţi o lacrimă şi vă rugaţi cu multă evlavie să ridice de la noi Dumnezeu această încercare, pentru că, iată, nici Paştile nu vor fi libere de aceste restricţii şi vom sărbători într-un fel de austeritate sau de post. Nu vom mai fi atât de preocuaţi de pregătirile lumeşti, ci vom fi foarte preocupaţi de pregătirea interioară, de primirea Luminii Sfinte şi de rostirea troparului de biruinţă „Hristos a Înviat!” cu toată credinţa şi cu toată forţa noastră pe care o are Biserica lui Hristos.”
Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a subliniat partea pozitivă a izolării şi rugăciunii, practicată atât de Mântuitorul, cât şi de Moise, de Maria Egipteanca şi Sfinţii Ppărinţi în pustie:
„Ce putem învăţa din această perioadă? 40 de zile de izolare. Păi, şi Mântuitorul s-a izolat 40 de zile în Pustiul Carantaniei înainte de activitatea Sa dumnezeiască. Moise s-a urcat pe munte. S-a izolat de popor 40 de zile şi 40 de nopţi. Şi a postit şi după aceea a primit Legea lui Dumnezeu. Izolat, despărţit de popor. Părinţii pustiei. Sfânta Maria Egipteanca s-a izolat de lumea în care a păcătuit 17 ani. A trăit o izolare totală de la 29 de ani timp de 47 de ani. N-a văzut biserică, n-a văzut oameni. N-a intrat în biserică, nu s-a mărturisit, nu s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. Deci, cu toate acestea, când se întâlneşte cu Zosima, care trăia în comunitate şi-n mănăstire, acesta este cutremurat de ce vede: Maria Egipteana trece Iordanul pe deasupra apei, nu prin apă. Era mai sfântă decât mulţi Sfinţi contemporani cu ea. Iată că perioada aceasta de izolare este una pedagogică. Suntem separaţi unii de alţii, dar suntem împreună, în aceeaşi credinţă, în aceeaşi comuniune de mărturisire de credinţă şi ne întărim unii pe alţii. Dumnezeu ne-a trimis acest lucru ca să ne înveţe că nu-i suficientă Sfânta Liturghie solemnă, euharistică. Este necesară. Euharistia este Trupul şi Sângele Domnului, este leac vindecător. Este medicamentul pentru vindecarea trupului şi a sufletului şi garanţia Învierii şi a vieţii veşnice. Dar, ca să fim vrednici ca să primim Sfânta Euharistie în fiinţa noastră, trebuie să îmbunătăţim infrastructura fizică a noastră, să înnobilăm trupul, să fie vas ales, să poată deveni hristofor, purtător de Hristos, să arătăm multă iubire, multă iertare, multă compasiune. Şi atunci, iată care este mesajul acestei duminici: că Fiul Omului nu a venit ca El să slujească. Ne-a chemat Dumnezeu ca după Sfânta Liturghie euharistică să ieşim să săvârţim Liturghia filantropică. Liturghia slujirii aproapelui. Liturghia euharistică se săvârşeşte o singură dată în 24 de ore, Liturghia aproapelui se poate sărvâşi de nenumărate ori într-o zi. Nu există limite. Să pui pe Altarul nevoii aproapelui. Pe Altarul inimii îndurerate, însingurate, lipsite de cele materiale, îngroijorate, tulburate. Să-ţi pui iubirea ta de samarinean milostiv. Tu – păstor, preot, tu- monah, tu – credincios simplu. Să dai iubire. Să semeni seminţele virtuţilor creştine în ţarina inimilor celor care au nevoie de ele, pentru ca să arătăm că Dumnezeu s-a sălăjluit întru noi şi lucrează prin noi în lume cu toţi oamenii. Şi cu cei ce cred, şi cu cei ce nu cred. Şi cu cei ce ne lovesc. Hristos n-a răspuns în nici un fel la lovituri, la prigoniri, la hule, la condamnări. N-a răspuns în nici un fel. Aşa au fost Sfinţii, aşa au fost Apostolii, aşa trebuie să fim şi noi. Putem. Învăţăm. Aceasta ne-a chemat Hristos astăzi să împlinim. Să învăţăm să fim ca El. Sfinţii Părinţi aşa le spuneau ucenicilor. De aceea aveau autoritate şi paternitate duhovnicească, pentru că nu dispuneau nimic, nu dădeau sarcini celorlalţi fără ca ei să nu fi făcut lucrul acesta. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să facă, nu să poruncească. Puterea exemplului în credinţă, în râvnă faţă de cele sfinte, în iubirea bisericii, în râvna faţă de a fi întâiul la biserică. Iată că acuma am dori să mai fim la biserică şi nu putem. Ne-a restricţionat Dumnezeu. Nu ne-a pedepsit. Ne-a dat această lecţie.”
O altă oprire a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin în cuvântul rostit a fost la Anul Omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor care este declarat în Patriarhia Română şi lamodul de a face pastoraţie în condiţiile de izolare de acum: Hristos n-a răspiu
„Este Anul Omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor. Fără să ne dăm seama, socotind această pandemie o problemă gravă, dureroasă, îngrijorătoare şi înspăimântătoare, Dumnezeu ne-a completat nouă proiectul. Proiectul Anului Omagial, care cere să facem pastoraţie individuală. Să mergem la fiecare familie nu numai doar când sfinţim casele şi umblăm cu Crucea, ci cel puţin încă o dată pe an. De mai multe ori pe an s-ar cuveni ca preoţii să viziteze familiile. Acum poate nu-i pot vizita, pentru că, poate au persoane care sunt infectate, dar îi pot contacta la telefon şi să vorbească cu ei, să-i întrebe ce le lipseşte, cum trăiesc. Un cuvânt de la preot este aşteptat. E altceva decât de la orice autoritate. Ne-a completat Dumnezeu proiectul Anului Omagial şi ne-a dat şi biliografie: fiecare familie este o carte deschisă în bibliografia Anului Omagial. Dacă înţelegem şi dacă vom şi înfăptui va ieşi un proiect desăvârşit. Vom transforma criza aceasta gravă şi cumplită într-o binecuvântare, într-un spor duhovnicesc şi într-o lucrare sfântă. Şi aşa va fi slujirea noastră după modelul lui Hristos şi după placul lui Hristos.”
