Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor aflaţi în dificultate, Primăria oraşului a distribuit pachete cu produse de igienă, constând în: săpun lichid, şampon, gel pentru duş, pastă de dinţi, detergenţi pentru rufe, unui număr de 305 persoane, printre aceştia numărându-se şi beneficiari ai venitului minim garantat şi ai alocaţiei de susţinere a familiei.
În urma verificărilor, s-au identificat 2.262 de persoane, de peste 65 de ani, cu domicilii pe raza adiministrativ-teritorială a oraşului Târgu Lăpuş. Pentru persoanele care nu au susţinători sau alte forme de ajutor se asigură sprijin din partea primăriei în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuinţei.
Primarul Mitru Leşe a precizat că „sprijinul acordat acestor persoane a constat în bani, de la angajaţii primăriei şi din bugetul local al oraşului Târgu Lăpuş, asigurarea unei mese calde, medicamente, apă etc. Cu sprijinul directorului de la Unitatea de asistenţă medico-socială din Târgu Lăpuş, dr. Caius Cezar Leucian, se asigură asistenţă medicală la domiciliu pentru persoanele din oraş şi din satele aparţinătoare, care solicită şi au nevoie de acest serviciu. Se asigură zilnic, prin personalul primăriei, sprijin şi ajutor persoanelor care se află în autoizolare la domiciliu, pentru asigurarea medicamentelor şi a produselor alimentare, respectându-se toate măsurile de protecţie. La Spitalul orăşenesc, triajul epidemiologic se efectuează în afara spitalului, în corturile amenajate la intrare. Acum, în spital se internează doar urgenţele, pacienţii cronici sunt reprogramaţi. Stocurile de material de protecţie (mănuşi, botoşei, combinizoane, vizier, mască, halate de unică utilizare există în dotare, sunt asigurate, dar sunt şi achiziţii în curs, atât de la furnizorii obişnuiţi cât şi asigurate prin DSP Maramureş”.