„Rampă” de gunoi ilegală! – între Baia Mare și Tăuții Măgherăuș

0
115

O nouă groapă de gunoi, improvizată ilegal, a apărut la limita teritorială dintre orașele Baia Mare și Tăuții Măghe­răuș, adică pe dealul Dura. Administrația locală din Tăuți tocmai a curățat acea zonă, însă se arată neputincioasă în fața celor care vin și aruncă gunoaie și moloz ilegal acolo: „La granița dintre Orașul Tăuții Măgherăuș și Municipiul Baia Mare, pe un teren ce aparține administrativ și tabular de Baia Mare, a apărut o adevărată rampă de gunoi! Noi am mai făcut curățenie de nenumărate ori! Am sesizat, cu probe, Poliția Locală din Baia Mare! S-au aplicat amenzi. O perioadă s-a stopat poluarea. Acum fac un apel din nou către Poliția Locală Baia Mare, opriți poluarea! Duminică am făcut curățenie din nou. Am săpat chiar un șanț de baraj. Am blocat accesul cu un prefabricat din beton. Mulțumim domnului Roman Gheorghe pentru munca prestată. Sper că se va stopa poluarea în această zonă reprezentativă pentru ambele localități. Fac apel și către Garda de Mediu Maramureș să aplice legislația în domeniu”, a declarat Anton Ardelean, primarul orașului Tăuții Măgherăuș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.