Strategie de control al inundațiilor în bazinul hidrografic Tisa Superioară

0
70

Printre cele șase proiecte de hotărâre aprobate pentru a fi depuse spre finanțare, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Maramureș din luna februarie, se numără și proiectul „DIKEINSPECT – Complex flood-control strategy on the Upper Tisza catchment area – Strategie complexă de control al inundațiilor în bazinul hidrografic Tisa Superioară, Obiectiv Tematic 8 – Provocări comune în domeniul siguranței și securității”.
Consiliul Județean Maramureș, în calitate de partener, prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte (DDIP), a depus cererea de finanțare și documentele însoțitoare aferente acestui proiect, în vederea accesării de fonduri externe nerambursabile prin Programul de Cooperare Transfrontalieră ENI CBC Ungaria – Slovacia – România – Ucraina, 2014-2020. Proiectul are ca scop depistarea secțiunilor critice de pe cursurile de apă din Bazinul Tisa Superioară, care nu ar face față în cazul unor inundații, utilizând metodologii moderne geofizice (ERT-Electrical Resistivity Tomography, Refraction Seismic) și topografice (LIDAR), pentru verificarea stării actuale a barajelor, digurilor și malurilor consolidate. În cazul obținerii deciziei de finanțare, Consiliul Județean Maramureș, în calitate de partener, va accesa fonduri externe în valoare de 66.000 euro, trebuind să suporte o cofinanțare cu echivalentul în lei a sumei de 3.300 euro, reprezentând 5% din valoarea eligibilă a bugetului proiectului aferent județului Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.