• CSM Sighetu Marmației – CSM Târgu Jiu 79-84 (19-25, 24-24, 14-22, 22-13) •
CSM Sighetu Marmației și-a semnat sentința cu această înfrângere, 79-84 cu CSM Târgu Jiu, și va juca din stagiunea viitoare în eșalonul secund, partida dintre cele două formații din Grupa Albastră (retrogradare) disputându-se sâmbătă după-amiază în Sala Liceului Forestier. Maramureșenii nici nu puteau să spere la un succes cu gruparea olteană, atâta timp cât în primele trei sferturi nu au contat deloc. Primul sfert a fost acontat de oaspeți – 19-25, al doilea s-a încheiat nedecis – 24-24, în al treilea act Târgu Jiu s-a impus la o diferență de opt lungimi – 14-22, și abia ultimul a aparținut formației antrenate de Emil Kosztelnik – 22-13. Din păcate, insuficient, CSM Sighetu Marmației având o prestație slabă, care dovedește faptul că actualul ultim loc este conform cu cele derulate pe tot parcursul sezonului.
• CSM Sighetu Marmației: Victor Luis Bermudez – 30 p (5×3), Corey Henderson jr. – 15 p (2×3), James Harrison – 13 p, Rareș Ardelean – 5 p (1×3), Vladislav Solopa – 5 p, Ciprian Albu – 4 p, Lucian Țibîrnă – 4 p, Henrique Simionca – 3 p. Antrenor: Emil Kosztelnik.