O veste proastă lansată în spațiul public de vocea sindicatelor, confirmată de date statistice și oficiale alarmante. Din ele rezultă că, în ultima vreme, numărul cadrelor didactice agresate verbal și fizic de elevi este de ordinul zecilor de mii și continuă să crească.
Liderii F.S.L.I. spun că o lege menită să protejeze slujitorii școlii de furia elevilor rebeli și certați cu normele de conviețuire socială era necesară și de mult așteptată. La inițiativa aceluiași Sindicat, Senatul a adoptat legea, ea urmează să fie promulgată de președintele Iohannis. Prin urmare, pe lângă tradiționalele conflicte, în peisajul școlii, în premieră absolută a apărut un gen de conflict care mă face să redefinesc rolul și rostul școlii. Socotită până mai ieri izvor de cultură, civilizație, educație, fieful olimpiadelor și olimpicilor, școala trece prin momente grele. Timp de peste cinci decenii, am fost în slujba școlii și am avut ocazia să văd lucruri bune și rele. La vremea lor, pe toate le-am înțeles, însă de profesori batjocoriți, înjurați și bătuți, în văzul unor clase întregi, nu am auzit. Sindicatele au dreptate, dar pentru un sistem de educație, care pretinde că dispune de școli europene (cu firma de la intrare), o astfel de lege este o rușine, o palmă pe obrazul educației. Un comentariu obiectiv mă îndeamnă să văd realitățile detașat de părțile aflate în conflict. Cu bune și rele, școala lucrează pentru și în beneficiul elevilor. Oferă cunoștințe teoretice din toate domeniile (mai puțin practice) și după posibilități face și puțină educație. Atâta poate, atâta face. Dacă normele și principiile educației nu se regăsesc în comportamentul elevilor, sub formă de obișnuințe și deprinderi, nu este vina școlii. Care nu dispune de mijloacele necesare pentru a bloca influența factorilor nocivi asupra comportamentului copiilor, unii țin de familie, alții de societate, anturaj, şi parte din mass-media etc. Este normal ca elevii să-și dorească un altfel de școală. Numai că organele de decizie nu sunt profesorii, obligați să suporte răbufnirile unor elevi recalcitranți și agresivi. Nemulțumirile trebuie adresate M.E.C. şi I.S.J., instituţii abilitate, dar incompetente, care gestionează prost problemele școlii. Scoaterea din criza de autoritate a educației se face cu măsuri concrete și ferme, nu cu simpozioane, și mese rotunde. Liderii Asociațiilor de elevi din licee vor drepturi și libertăți nelimitate, uită de obligațiile elevilor și nu sunt interesate de isprăvile reprobabile săvârșite de colegii lor, turbulenți și violenți. Contextul în care minorii nu răspund penal, cum se va aplica legea este greu de spus. În multe state europene, pentru faptele rele ale copiilor, făcute în școală, răspund părinții, ce plătesc amenzi usturătoare. În problemele educației, conducerile de școli ar trebui să aibă mai multă autonomie, iar regulamentele de ordine interioară la începutul fiecărui an școlar să fie semnate de părinți. Opiniile care ignoră violența din școli şi spun că imaginile difuzate de Tv sunt cazuri izolate nu se justifică. Autorii lor nu înțeleg că, la vârsta lor, copiii nu au putere de a selecta binele de rău, sunt influențabili și tentați să urmeze modelele rele, nu cele bune din școli. Pentru ei, conflictele sînt ocazii de amuzament, distracţie, de a filma şi pune filmuleţele pe internet. Prin orice mijloace violența din școală trebuie stopată. Altfel, pasul următor, pe care l-ar putea face unii elevi, ar fi să le ceară profesorilor taxă de protecție, obicei specific clanurilor mafiote din lumea interlopă. Diletanţii şi amatorii aflaţi în fruntea educaţiei trebuie să dispară. Sistemul are nevoie de profesionişti în măsură, să redea şcolii demnitatea şi prestigiul pe care o merită.
Prof. Vasile ILUŢ
