Terapia Kinesiotape – tratament pentru diferite afecţiuni

0
72

De peste şase ani, specialiştii din Centrul de Recuperare Esperando utilizează terapia Kinesiotape, în recuperarea persoanelor care au suferit diferite afecţiuni (ortopedice, limfatice, neurologice, posttraumatice, postoperatorii etc.)
Terapia benzilor kinesiologice se adresează celor care suferă de anomalii funcţionale la nivel muscular, articular şi/sau ligamentar, indiferent de vârstă. Banda elastică oferă suport şi stabilitate şi nu limitează mişcarea, având o elasticitate similară cu cea a pielii umane. Poate fi aplicată pe un spectru larg de pacienţi: sportivi, copii, adulţi, vârstnici, pacienţi în perioada de recuperare/posttraumatică/postoperatorie/postnatală.
Banda kinesiologică nu este doar de de­sign, aplicată corect are efecte imediate, precum: ameliorarea durerii, îmbunătăţirea funcţiei musculare prin reglarea tonusului muscular, neutralizarea congestiei circulaţiei sanguine şi drenajului limfatic, influenţarea neuroreflectorilor. Acest tip de terapie este contraindicat în următoarele tipuri de afecţiuni: tromboză, pete pe piele, traumatisme severe, edem generalizat sever, carcinom, răspuns imun/ lipsa rezultatelor, sarcină, diabet.
Benzile pot fi purtate timp de câteva zile (1-7 zile), sunt rezistente la apă şi sunt prevăzute cu un strat adeziv hipoalergic. Pentru a obţine efectele dorite, trebuie bine gândite şi aplicate: reglarea gradului de tensiune a benzii, forma acesteia şi locul aplicării.
Ca în cazul altor terapii, aplicarea benzilor trebuie făcută la recomandarea şi sub supravegherea unui practician specializat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.