La Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, sezonul de infecţii respiratorii a debutat cu o creştere a numărului de bolnavi care se prezintă zilnic la consultaţii. Conducerea unităţii medicale a luat deja primele măsuri pentru limitarea îmbolnăvirilor, prin reducerea programului de vizite, restricţionarea accesului în secţiile spitalului, punerea la dispoziţia pacienţilor şi aparţinătorilor a măştilor de protecţie, halatelor şi botoşeilor de unică folosinţă.
„Există o creştere uşoară a numărului de cazuri de viroze şi gripe dacă ne raportăm la perioada similară a anului trecut. Dispunem de medicamentele şi materialele sanitare necesare, inclusiv teste pentru depistarea gripei. Important este ca bolnavul să fie diagnosticat corect şi apoi tratat. Cu dăruire, medicii specialişti ai Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare gestionează afluxul mare de pacienţi care se prezintă zilnic la unitatea medicală. Avem capacitatea de a investiga şi trata toate cazurile care se adresează în Camera de Gardă şi Ambulatoriul Integrat al Spitalului, asigurându-se permanenţă prin liniile de Gardă”- a declarat Ludovica Rusu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare.
În fiecare an se înregistrează cazuri de infecţii respiratorii, gripă, atât la copii, cât şi la adulţi, dar atât medicii de familie, cât şi specialiştii pediatri trebuie să vină în sprijinul bolnavului pentru ca virusul gripal să nu se răspândească şi să apară forme complicate.