Prefecții ar trebui aibă la dispoziție un fond minim de urgență, la fel cum are și premierul, pentru situații extreme sau calamități, dar și câte un spațiu din clădiri dezafectate ale MApN, în același scop. Propunerea a fost lansată către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, de mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan. Ministrul Marcel Vela a afirmat că va ține cont de propunerile mitropolitului Ioan, mai ales că acum este o perioadă de analiză a tot ceea ce ține de reorganizarea și eficientizarea MAI. „Eu chiar am avut o idee. În prezent, prefecturile țin de MAI, iar prefectul este în județ un fel de premier la nivel de județ, iar prefectul ar trebui să și subordoneze ceilalți directori din deconcentrate care aparțin de alte ministere. Da, ar trebui să avem curajul să spunem că prefectul este premierul din teritoriu și este șeful reprezentanților tuturor celorlalte ministere în teritoriu și să se subordoneze direct premierului din județ. Este o etapă, o vom gândi. Este doar o idee, nu știu cum se poate implementa, dar ne preocupă astfel de situații. Vă asigur că depunem toate eforturile pentru a moderniza actul administrativ”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.