Arhive Zilnice: 13 ianuarie 2020

Duminică, 12 ianuarie 2020, Duminica după Botezul Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Istorică din Baia Mare în fruntea unui sobor de preoţi, arhidiaconi şi diaconi. Sfânta Liturghie Arhierească Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Dr....

După ajungerea la un consens pentru încetarea raporturilor contractuale cu Ionuţ Balaban, CSM Ştiinţa Baia Mare anunţă renunţarea la încă un jucător. Este vorba de pilierul argentinian Roberto Edmundo Tejerizo. Jucătorul argentinian era la formaţia zimbrilor de numai 11 luni, perioadă în care a câştigat...

Duminică, 12 ianuarie, în jurul orei 10, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România, cetă­țeanul român V.M., în vârstă de 50 de ani, din județul Vaslui. Acesta conducea un autoturism Volkswagen Passat, pe care erau aplicate plăcuțe cu...

Deflagrația s-a produs la etajul III al unui imobil, situat pe strada George Enescu, din cauza montării defectuoase a unui aragaz - conform verificărilor efectuate de specialiști. Explozia a afectat pa­tru garsoniere la care se mai adaugă alte trei locuințe. Au fost avariate şi două...

Miercuri, 15 ianuarie 2020, la ora 12,00 va avea loc Ziua Culturii Naționale la Bustul lui Mihai Eminescu din Parcul „Grădina Morii”: 170 de ani de la nașterea Poetului Național Eminescu - „Dor de Eminescu” (recital de muzică și poezie). Organizator: Centrul Cultural, în...

Recent, am admirat o casă veche cu anexele sale, readuse la viaţă de către Muzeul-ceainărie „Old City - Oraşul vechi” care s-a deschis într-o clădire istorică a oraşului dintre munţi, emblematică, înălţată vizavi de Biserica reformată cu mulţi ani în urmă. În această clădire a...

Casa Armatei din Baia Mare va găzdui în data de 15 februarie, de la ora 14,30, spectacolul “Teodora Dănțăușa și prietenii”. Se anunță un spectacol plin de voie bună, cu muzică ușoară, populară, dansuri populare și muzică instrumentală. Alături de Teodora Dănțăușa vor fi...

NARADA - o soluție pentru inițiativele profesorilor. Narada (așa cum se afirmă pe pagina lor oficială) s-a născut din nevoia de a transforma educația într-o experiență frumoasă. Din dorința de a construi comunități solide, profesori motivați și elevi implicați. Aceasta este o platformă care...

Miercuri, 15 ianuarie, de la ora 13, în sala Fondul Documentar al Academiei Române din cadrul Bibliotecii Județene “Petre Dulfu” din Baia Mare va avea loc dezbaterea “Locul lui Mihai Eminescu în cultura română”. Despre personalitatea poetului vor vorbi: prof. Săluc Horvat, conf. univ....

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au lansat mai multe recomandări pentru sezonul reducerilor care a început în foarte multe magazine. În primul rând, este indicat să fiți foarte atenți la etichete. Acestea trebuie să conțină prețul vechi, dar și noul preț, cel rezultat în...
Clădirile fostului spital zac în paragină

Un investitor băimărean intenționează să deschidă un centru pentru îngrijirea persoanelor vârst­nice în spațiile fostului spital din Șomcuta Mare. În prezent, spitalul este închis, iar clădirile zac în paragină de ani buni. Primăria orașului urmează să le reabiliteze, după care investitorul poate veni să...

• Structura anului școlar 2020-2021 ar putea fi modificată • Consiliul Național al Elevilor (CNE) solicită ministrului Monica Anisie să modifice structura anului școlar viitor: școala să înceapă pe 1 septembrie și să se termine pe 1 iunie. Elevii îi cer Monicăi Anisie să retragă proiectul...

În Salonul Artelor de la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu”, miercuri, 15 ianuarie, de la ora 17, va fi organizat vernisajul expoziției de artă plastică intitulată “Sub zodia Capricornului”. Expoziția va putea fi vizitată la Salonul Artelor în perioada 15-23 ianuarie 2020, conform programului bibliotecii....

Jurnalista Cristina Țopescu a murit, ea fiind găsită duminică seară de polițiști în casa sa din orașul Otopeni, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din poliție. Urmează să fie efectuată o expertiză. „În cursul acestei seri (duminică, n.r.), în jurul orelor 22:00, Inspectoratul de Poliție al...

Comper, cel mai mare concurs școlar fără taxă de participare, va începe pe 23 ianuarie, când va avea loc prima probă din Etapa I. Aceasta se va desfășura în următoarele date: Comper-Comunicare - 23 ianuarie, iar Comper-Matematică - 30 ianuarie. Înscrierea elevilor pentru Etapa...

Prefecții ar trebui aibă la dispoziție un fond minim de urgență, la fel cum are și premierul, pentru situații extreme sau calamități, dar și câte un spațiu din clădiri dezafectate ale MApN, în același scop. Propunerea a fost lansată către ministrul Afacerilor Interne, Marcel...

În perioada 7-11 ianuarie, elevii reprezentanți din întreaga țară s-au reunit la Craiova pentru cea de-a 30-a Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor, un bun prilej pentru a dezbate problemele de bază ale sistemului educațional. În cadrul evenimentului, elevii au luat parte și...

În perioada 2-8 ianuarie, peste 21.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră au acționat zilnic, desfășurând misiuni pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică și pentru intervenția în situații de urgență. • În ceea ce privește segmentul de ordine publică, s-a intervenit...

Sătenii din zona Codru sunt afectați că nu au voie să comercializeze animale la târgul din Ariniș. Primăria a făcut solicitări peste solicitări, la toate instituțiile, pentru a se da drumul și la comerțul cu animale, însă tot degeaba: „Eu am solicitat de nenumărate...

Punctul de amendă a ajuns, în prima zi a noului an, la 223 lei. În perioada 1-8 ianuarie, amenzile rutiere au fost semnificativ mărite. Pe data de 9 ianuarie, Guvernul a plafonat punctul de amendă la valoarea de 145 lei. Ce se întâmplă cu șoferii...