Astăzi, 10 ianuarie 2020, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești. Pe Cuviosul Antipa, mare trăitor duhovnicesc și călugăr sfânt, l-a odrăslit pământul Moldovei în veacul al XIX-lea. Acest ostaș al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816 într-o familie de țărani credincioși din satul Calapodești – Bacău. La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoința călugărească.
Mai întâi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obștea Mănăstirii Căldărușani. Apoi s-a dus la Muntele Athos și s-a stabilit în schitul românesc Prodromu, unde se nevoiau peste 80 de sihaștri români. Aici a deprins meșteșugul nevoinței duhovnicești de la cei mai aleși călugări athoniți, ajungând vestit în schit pentru postul și osteneala lui. Tot aici a primit tunderea în monahism și s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni.
După aproape cincisprezece ani de sihăstrie în schitul Prodromu, bunul nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mănăstirea Esfigmenu, tot din Sfântul Munte. Aici primește marele și îngerescul chip al schimniciei sub numele de Antipa și este hirotonit diacon. Astfel, înmulțind ostenelile și privegherile de toată noaptea, Cuviosul Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru și lucrător al rugăciunii lui Iisus. Se învrednicise încă și de darurile vindecării bolilor și al înainte-vederii.
Iubind mai mult singurătatea și smerenia decât cinstea și lauda, în anul 1860, un an după Unirea Principatelor, Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos și s-a reîntors în Moldova, la mânăstirile din preajma Iașilor. Dar văzându-se împresurat de mulți credincioși, căci numele lui se vestise în toată țara, după trei ani a plecat să se închine la moaștele cuvioșilor părinți de la Pecersca. Apoi a ajuns la mănăstirile din nord, uimind pe toți cu sfințenia vieții lui. De aici, auzind de vestita Mănăstire ortodoxă Valaam, aflată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei (Finlanda), Cuviosul Antipa, iubind fericita liniște și înstrăinarea, în anul 1865 s-a așezat în această mănăstire. Aici trăiau călugări foarte sporiți, lucrători neîntrecuți și dascăli iscusiți ai rugăciunii lui Iisus.
În Mănăstirea Valaam s-a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani de zile, învrednicindu-se de darul preoției și „arătând fapte minunate de trăire duhovnicească, în post, în rugăciune și în desăvârșita sărăcie”. Cea mai mare nevoință a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gândurile cele necurate și gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii și alte neștiute osteneli duhovnicești. Săvârșea încă adesea Dumnezeiasca Liturghie și se ruga mult pentru lume și pentru țara în care s-a născut.
Pentru o petrecere aleasă ca aceasta, Cuviosul ieroschimonah Antipa Luchian dobândise de la Dumnezeu darul facerii de minuni și al înaintevederii. Căci cunoștea gândurile cele ascunse ale oamenilor și pe mulți îi povățuia pe calea mântuirii. Era, de asemenea, și un mare părinte duhovnicesc și dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut atât în Carelia, cât și în Rusia de nord, încât mulți monahi și credincioși iubitori de Dumnezeu îl căutau și îi urmau învățăturile. Avea și în Mănăstirea Valaam câțiva ucenici aleși, dintre care cel mai sporit era ieroschimonahul Pimen, bărbat cuvios și foarte învățat.
După o nevoință binecuvântată ca aceasta, Cuviosul Antipa Athonitul și-a dat sufletul cu pace în brațele Mântuitorului Hristos, la 10 ianuarie 1882, și a fost înmormântat în gropnița Mănăstirii Valaam. Este singurul călugăr român care s-a nevoit în această vestită mănăstire isihastă din nordul Europei.
În anul 1883, văzând părinții Mănăstirii Valaam că ieroschimonahul Antipa Luchian este venerat de ucenici și de credincioși ca sfânt, au rânduit să i se scrie viața pe scurt spre lauda lui Dumnezeu și folosul sufletesc. Astfel, ieroschimonahul Pimen, ucenicul său de chilie, scrie, în același an, nevoința părintelui său duhovnicesc, intitulată „Vrednica de pomenire viață a ieroschimonahului Antipa”.
Viața Cuviosului Antipa a fost tipărită la Sankt Petersburg de două ori, în anii 1883 și 1893, răspândindu-se atât în Rusia și Finlanda, cât și în Muntele Athos. Canonizarea și trecerea în rândul sfinților s-au făcut în Muntele Athos, în anul 1906, după 24 de ani de la mutarea sa din viață. În Mineiul pe ianuarie, în zece zile, tipărit în limba rusă la Mănăstirea Pantelimon din Athos, la pagina 46 figurează și „Cuviosul ieroschimonah Antipa Athonitul”, cu viața sa pe scurt. Numele său este cinstit mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinților și numărat printre cei din urmă cuvioși părinți ai Atonului (Pr. Prof. Liviu Stan).
Așa s-a nevoit și s-a săvârșit în chip plăcut lui Dumnezeu, departe de țară, un mare cuvios român, dascăl al liniștii și al neîncetatei rugăciuni, cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
