Arhive Zilnice: 8 ianuarie 2020

Anul precedent s-a terminat cu o veste bună pentru mulți contribuabili: eliminarea suprataxării contractelor part-time. Odată cu abrogarea acesteia, se revine, practic, la sistemul de dinainte de august 2017, în care impozitarea și aplicarea contribuțiilor sociale se face proporțional cu dimensiunea venitului pentru norma...

Fundaţia Regală Margareta a României a ajutat, în cursul anului trecut, mii de copii aflaţi în situaţii dificile, precum şi în risc de abandon şcolar: „Ne-ați fost alături în 2019 și împreună am sprijinit peste 3.000 de copii aflați în situații dificile de viață și...

Ministrul Mediului Costel Alexe a anunțat, luni, că aerul din București și orașele mari este din ce în ce mai poluat și că vor exista săptămânal verificări în teren, iar autoritățile publice responsabile vor fi sancționate. „Eu ca ministru și noi cei de la minister...

În perioada 6-20 decembrie, echipe formate din inspectorii veterinari, inspectori fiscali, inspectorii zootehniști, jandarmi și polițiști au aplicat amenzi de peste un milion de lei, în urma unei acțiuni naționale care a urmărit verificarea legalității activităților comerciale cu animale. În tîrguri, oboare și prin filtre...

Un nou an este așteptat cu speranțe și încredere, cu urări de mai bine și multe împliniri însă, ale vieții realități te coboară pe pământ mai repede decât crezi la vestea tristă a trecerii în neființă a celei pe care o știai departe, lângă...

Fermierii asigură un program de mişcare a animalelor, în zilele în care condițiile meteorologice permit acest lucru. În perioada de fătare a oilor, crescătorii trebuie să respecte regulile de zooigienă, pentru a avea miei sănătoşi. În perioada de gestație, se va evita aglomerarea oilor...

Un proiect de lege iniţiat de UDMR, aflat în dezbatere parlamentară, prevede că toate persoanele care înregistrează venituri mai mari decât salariul net al preşedintelui ţării vor fi impozitate suplimentar. Iniţiatorii proiectului de lege spun că se impune o astfel de măsură fiindcă eliminarea pensiilor...

La început de an, administraţia locală din Sighetu Marmaţiei va da în folosinţă peste 100 de locuinţe sociale noi. Primăria este pe final cu două proiecte mari, unul de construire a două blocuri ce au locuinţe cu caracter social, iar altul de realizare a...

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este păstrată cu mare sfințenie, în post și rugăciune de ucrainenii din judeţul Maramureş. Pentru aceştia, prima zi de Crăciun a fost ieri, 7 ianuarie. Etnicii ucraineni nu concep altfel Crăciunul decât în familie. De Crăciun se întorc acasă majoritatea celor...

Primarul din Tăuţii Măgherăuş a fost, la finalul lunii decembrie, în Bruxelles la Parlamentul European. El s-a întâlnit cu europarlamentarul Cristian Terheş, pentru a discuta modalitatea prin care oraşul poate accesa fonduri nerambursabile direct de la Bruxelles, eliminând astfel procesul complicat de atragere a banilor,...

Ministerul Educației a publicat modele noi de subiecte pentru Evaluările Naționale de la clasa a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a care vor avea loc în 2020. Este important ca elevii să lucreze exerciții pe modelul celor de la examen, deoarece în...

• Ordinul MADR nr. 585 din 2019, în vederea acordării dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative „produs montan”. • Legea nr. 242 din 2019 privind neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sînt destinate consumului uman. • Ordinul ANSVSA nr. 143 din...

Noua propunere legis­lativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 91 din 1 iulie 2014 prevede până la maximum 5 zile lucrătoare libere pentru părinți. Senatul României a publicat propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 91 din 1 iulie 2014 privind acordarea unei...
Depozit de triticale, în Şomcuta Mare

În magazii, pătule și silozuri, se face controlul produselor agricole depozitate și se iau măsuri de remediere a eventualelor nereguli: • acoperirea suplimentară sau dezvelirea parțială a silozurilor, în funcție de temperatură (desfacerea silozurilor și sortarea produselor depozitate cînd se constată prezența mucegaiurilor); •...

În data de 21 ianuarie 2020, între orele 18,00 și 20,00 va avea loc evenimentul cu tema Hemi-Sync și cele cinci etape ale maturizării interioare, susținut de trainerul certificat al Institutului Monroe, Silvia Pleșa. Întâlnirea va avea loc la Adele Restaurant (str. Școlii nr. 3)....

Teatrul Municipal Baia Mare își reia spectacolele de sâmbătă, 11 ianuarie. De la ora 19, se va juca spectacolul “Suicidal”. Având convenția unei emisiuni televizate, spectacolul are un aer comic puternic, uneori chiar cu un umor negru, dar bine dozat, fără să uite însă...

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a prelungit, pînă la data de 31 martie 2020, a 4-a sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiții...

Data de 15 ianuarie 2020 este termenul limită pentru înscrierile la festivalul internațional Preparing Stars. Evenimentul se desfășoară în perioada 11-15 martie 2020. Obiectivul festivalului este selecția și promovarea tinerelor talente în desăvârșirea uniui act artistic complet; în stimularea spiritului de competiție, a comunicării și...

Ministerul Educației propune extinderea programului pilot „Masă caldă” de la 50 la 100 de școli, având în vedere succesul acestuia în ceea ce privește scăderea abandonului școlar. Ministerul a publicat un proiect de Ordonanță de Urgență care cuprinde și lista școlilor în care elevii vor...

Ministerul Educației și Cercetării a lansat luni, 6 ianuarie 2020, în dezbatere publică, proiectul de ordin de ministru privind structura anului școlar pentru 2020 - 2021. Anul școlar se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni, după cum urmează: Semestrul I - 17 săptămâni...