Maramureşul are cel puţin 10 sate/cătune cu o populaţie de sub 100 de persoane, ceea ce l-ar putea situa în fruntea unui top naţional. Satul Jugăstreni, comuna Vima Mică şi Stejera sunt cătunele cu cei mai puţini locuitori, cîte 43 fiecare.
Din Jugăstreni, tineretul a plecat la oraş sau în lume, iar unii, aflaţi în pensie, au revenit de la oraş, la liniştea de la ţară.
Culturi nu prea există din cauza mistreţilor. Oamenii nu au apă. Aproape toată lumea merge la izvor la Româneşti, cu carul sau cu remorca, săptămînal, cu butoaie, şi aduc apa pentru casă şi pentru animale.
Vestea bună este că, spre deosebire de alte cătune, în Jugăstreni există activitate, tractoare şi animale pe cîmp. Semn că cei care au rămas sînt activi.
Aparţinător comunei Vima Mică, sătucul Jugăstreni este o lecţie de supravieţuire, la fel ca satele vecine sau de peste rîu, de pe Culmea Prelucilor. Or fi oamenii izolaţi, dar şi-au găsit preocupări şi mijloace de subzistenţă încât nu şi-ar da liniştea pe nici o vilă de la oraş.