Marţi, 31 decembrie 2019, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, de la ora 11,30, la Catedrala Episcopală „Sfâna Treime” din Baia Mare, la slujba Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la rostirea altor rugăciuni care se fac cu ocazia trecerii în noul an, la prezentarea icoanei intitulate „Familia creştină sub ocrotirea Maicii Domnului”, care a fost pictată cu ocazia Anului Omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor.
Răspunsurile au fost date de strana Catedralei şi de credincioşii din biserică, veniţi în număr atât de mare, încât Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a fost plină ca la cea mai mare sărbătoare. Există un obicei în rândul credincioşilor băimăreni ca trecerea dintre ani să şi-o petreacă în biserici sub puterea rugăciunilor rostite de preoţi şi, drept urmare, părăsesc localurile unde îşi petrec revelionul sau locuinţele, cei care sărbătoresc în familie, şi vin la Catedrală sau în celelte biserici şi scimbarea anului îi află în rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu pentru anul care a trecut şi de cerere de iertare şi îndurare, de ajutor pentru anul care va veni. Este un moment deosebit pentru toată lumea, care bucură deopotrivă pe toţi, inclusiv pe Sfânta Treime.
S-a început cu rostirea rugăciunilor începătoare, apoi a Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, citit de preoţii slujitori ai Catedralei, după care Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a citit celelalte rugăciuni, în genunchi cu toţi preoţii şi creştinii, pentru ca anul care vine să fie mai bun, mai bogat, mai plin de iubire şi iertare, mai jetfelnic, un an al împlinirilor, cu oameni mai iertători şi aducători de pace.
„Dăm slavă lui Dumnezeu că, iată, ne-am întâlnit în număr atât de frumos în Catedrala noastră Episcopală, şi ne întâlnim de ani buni, de peste un deceniu, la noaptea trecerii dintre ani, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Este o rânduială sfântă, pe care noi am respectat-o încă de când vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian venea la Sfânta Mănăstire de la Rohia şi participa la slujba de noapte ce se săvârşea la mănăstire. Vă aduceţi aminte cei mai ninşi la tâmple că nu se făcea această slujbă înainte la biserici. După ce la această slujbă am participat, la Rohia, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian, când Dumnezeu ne-a ajutat să deschidem Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, în 2003, am început să facem această slujbă de noapte şi toate celelalte slujbe, şi am avut bucuria că credincioşii bisericii noastre, mulţi dintre ei, au preferat ca în noaptea de Anul Nou, la trecerea dintre ani, să fie aici în Catedrală şi să fin în rugăciune împreună cu Înaltpreasfinţitul Justinian. S-a creat această tradiţie frumoasă şi mulţumim Bunului Dumnezeu că suntem atât de mulţi şi putem să ne rugăm, inimă lângă inimă şi suflet lângă suflet, şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru anul pe care ni l-a dăruit. În primul rând, pentru că am fost sănătoşi şi pentru că ne-a dăruit pace şi linişte, pentru că ne-a dăruit binecuvântare în familie şi pentru că ne-a purtat de grijă. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, a sfinţilor ocrotitori şi a sfinţilor îngeri este foarte importantă pentru fiecare dintre noi. De aceea, acum, la cumpăna dintre ani, pentru că anul viitor va fi Anul pastoraţiei părinţilor şi a copiilor, adică a familiei creştine, am adus în faţa dumneavoastră icoana aceasta frumoasă, pe care a zugrăvit-o un pictor recunoscut, de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, şi se intitulează Familia creştină sub ocrotirea Maicii Domnului. Este o familie preoţească, cu familia şi trei copii îmbrăcaţi în straie tradiţionale, şi o familie mirenească, lângă icoana Maicii Domnului, care este ascultătoarea şi împlinitoarea tuturor cererilor noastre şi ocrotitoarea noastră a tuturor. Avem multă evlavie la Maica Domnului, pentru că este începutul sfinţeniei. Rugăciunea din seara aceasta este, însă, Acatistul Mântuitorului, aşa a rânduit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru că Mântuitorul este începutul şi sfârşitul.”
În cazul slujbei miezonopticii s-au mai citit dezlegări pentru iertarea păcatelor tuturor celor de faţă şi pentru depărtarea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi s-a cântat o priceasnă foarte dragă băimărenilor, care se cântă de toţi creştinii la trecerea dintre ani, A mai trecut un an s-a dus, ale cărei versuri şi muzică au fost create de vrenicul de pomenire protopop al Băii Mari, Pr. Gavril Mociran, care au apărut şi în două cărţi de poezii scrise de dânsul.