31 decembrie – testarea șoferilor pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului

0
81

Polițiștii Serviciului Rutier Maramureș informează persoanele care doresc să susțină testarea de cunoaștere a regulilor de circulație în vederea reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice că examinarea va avea loc marți, 31 decembrie, ora 10, în aceeași locație, respectiv Camera de Comerț și Industrie Maramureș, Baia Mare, B-dul Unirii nr. 16.


Accident mortal în Satu Nou de Jos

Duminică seara, polițiștii au intervenit în Satu Nou de Jos, după ce au fost sesizați că s-a produs un accident grav de circulație.
O femeie, în vârstă de 65 de ani, care traversa strada neregulamentar, fără să se asigure, a fost surprinsă de un autoturism, iar în urma impactului aceasta a decedat.
La volanul autoturismului se afla un tânăr, de 20 de ani, care nu era sub influența băuturilor alcoolice.
A fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările.


Amenzi de 44.000 lei și 13 permise reținute

Polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe mai multe sectoare de drum, oprind pentru verificări 87 de autovehicule.
Din cele 66 de sanc­țiuni contravenționale aplicate, 45 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză. Totodată, ca măsură complementară, s-a dispus reținerea a 13 permise de conducere.


Pieton accidentat la Budești

Polițiștii din Ocna Șugatag au intervenit la un accident de circulație cu victime, produs în Budești.
La fața locului s-a constatat că un autoturism, condus de o tânără, de 24 ani, a acroșat un pieton, de 67 ani, care mergea pe aceeași direcție de deplasare cu autoturismul şi care s-a dezechilibrat în timpul mersului.
În urma accidentului pietonul a fost rănit şi transportat la Spitalul din Sighetu Marmației, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltată probe biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Cu permis fals și viteză excesivă în Bârsana

Polițiștii rutieri au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism, condus cu viteza de 92 km/h pe raza localității Bârsana. La volan a fost identificat un bărbat, de 36 ani.
În urma verificărilor, s-a constatat că permisul de conducere pe care acesta îl avea nu prezenta elementele de siguranță ale unui permis autentic, iar bărbatul nu este posesor de permis de conducere.
A fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.


Dosare penale – conducere fără permis sau în stare de ebrietate

• În Vadu Izei
Polițiștii au intervenit la un accident de circulație cu pagube materiale, produs în comuna Vadu Izei.
La fața locului s-a constatat că un tânăr, de 24 de ani, din județul Cluj, care conducea un autoturism, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar în fața sa. Autoturismul acroșat a fost proiectat la rândul său într-un alt autoturism, care staționa la trecerea pentru pietoni semnalizată și marcată corespunzător.
În urma verificărilor, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
• În Săpânța
Un tânăr, de 21 ani, domiciliat în Moisei, a condus un autoturism în localitatea Săpânța, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a cablurilor electrice și gardul unui imobil.
Impactul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 ml/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
• În Ulmeni
În timp ce efectuau supravegherea și controlul traficului rutier între localitățile Ulmeni și Mânău, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat, de 44 ani.
Acesta a precizat că nu are permisul asupra sa, iar în urma verificărilor s-a constatat că bărbatul figurează cu permisul de conducere cu restricții-reținut.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul Medical de Permanență Ulmeni, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
• În Borșa
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus pe strada Floare de colț.
Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul regulamentar, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, până pe strada Crângului.
La volan a fost identificat un tânăr, de 30 ani, din oraș, care a declarat că nu deține permis de conducere.
Întrucât tânărul emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul unde i-au fost prelevate două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
• În Oncești
Concentrația cea mai mare de alcool a fost de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din comuna Oncești, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza localității. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsuri legale.
• În Leordina și Coltău
În accidentul din Leordina, din seara de Ajun, a fost implicat un autovehicul, cu o victimă, un copil de 9 ani (pieton), ce a fost transportat la spitalul din Sighetu Marmației, iar în Coltău, în noaptea de Crăciun, în jurul orei 2/30, o victimă a rămas încarcerată într-un autoturism.


Bărbat strivit de un tractor în Jugăstreni

Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2, în comuna Vima Mică, sat Jugăstreni, la intrarea dinspre Târgu Lăpuş, unde un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a fost strivit de un tractor, care s-a răsturnat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.