Ultima dispută din acest an pentru băimăreni

0
67

SCM Gloria Buzău – Ştiinţa Explorări Baia Mare
Știința Explorări Baia Mare va întâlni, în deplasare, SCM Gloria Buzău, în etapa a 8-a a Diviziei A1 de volei masculin. Partida se va juca duminică, 8 decembrie, de la ora 17.00. Întâlnirea va fi arbitrată de George Grădinaru (Galați) și Benone Vișan (București), în timp ce Marian Păușescu (București) va fi observator FRV. Meciul de la Buzău este ultimul pe care băimărenii îl vor juca în acest an.
Formaţia antrenată de Marius Botea se situează înaintea acestui duel pe locul 7, adunând după opt meciuri doar 6 puncte, pe când nou promovata se află pe locul 5, de play-off, cu un total de 13 puncte. Datorită locurilor din clasament ale celor două combatante, SCM Gloria Buzău este favorită la victorie, dar Ştiinţa Explorări va încerca să încheie anul cu un rezultat pozitiv, şi chiar există premise, băimărenii având o evoluţie bună etapa precedentă cu CSVM Zalău, chiar dacă au pierdut.
Programul etapei a 8-a • Sâmbătă, 7 decembrie: Arcada Galați – CSVM Zalău, ora 17.00; SCMU Craiova – Unirea Dej, ora 17.00; CS UV Timișoara – Universitatea Cluj, ora 17.00; CSM Câmpia Turzii – Dinamo București, ora 18.00 • Duminică, 8 decembrie: SCM Gloria Buzău – Știința Explorări, ora 17.00.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.