De la preotul paroh al Bisericii ortodoxe române din comuna Strîmtura de pe Valea Izei, Gheorghe Bogdan Belea, am aflat că au demarat ample lucrări de restaurare a Bisericii – Monument istoric.
Preotul este cel care coordonează cu pricepere și consecvență aceste lucrări. Cu amabilitate, acesta ne-a explicat: „Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, precum și cu avizul Direcției Județene pentru Cultură Maramureș, la parohia noastră au început lucrările de restaurare a Bisericii «bătrâne», care este un Monument istoric de categoria A și datează din anul 1661, fiind adusă în secolul al XVII-lea din localitatea Rozavlea-Șesu Mănăstirii. Pictura bisericii a fost executată în anul 1800, de către zugravul Mihail Falikevici, iar icoanele împărătești au fost pictate în anul 1771, de către renumitul pictor Alexandru Ponehalski. În prezent, la această restaurare se lucrează, în regim de urgență, la înlocuirea învelitorii acoperișului, la conservarea stratului pictural, biocidare și restaurarea icoanelor împărătești. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Specialiștii susțin că bisericile vechi trebuie apreciate la justa lor valoare, indiferent de cultul căruia aparțin, pentru că ele sunt o emblemă a culturii tradiționale românești.