În zona de agrement „Lighet”, se conturează un sat lăpușean tradițional

0
88

La nici doi km de orașul Târgu Lăpuș, într-o zonă pitorească, la liziere de păduri seculare, se întinde Complexul de agrement și turism „Lighet”. Încă de la intrarea în zonă te întîmpină un peisaj de legendă și vis, o adevărată oază de sănătate, aer curat, ozonat, fructe de pădure, ciuperci, apă curată, multe grădini florale naturale, păduri dese de fag, molid și brad etc.
În acest spațiu, unii întreprinzători și-au construit case de locuit și de vacanță, de mari dimensiuni, au amenajat mai multe lacuri, populate cu diferite specii de pești, cultivă cereale, strâng fîn etc. Au și terenuri de sport.
De la intrarea în această zonă mirifică, imediat după Stația meteo, după ce urci pe un drum pietruit, ajungi în locul care se cheamă „Nireș”, unde se deschide o poiană și se conturează un alt sat modern, îmbrăcat în „ținută europeană”, cu mai multe case și anexe. Într-o margine a „satului” s-a construit Mănăstirea și Casa parohială, destinate călugărilor franciscani capucini.
În Complexul „Lighet”, Grigore Leșe a povestit despre un moment semnificativ din viața sa: „Acum 30 de ani s-a desfășurat la Târgu Lăpuș o întîlnire protocolară, de suflet, la care au participat, printre alții: marele poet Ioan Alexandru, scriitorul Laurențiu Ulici și Sânziana Pop, redactor-șef la Revista «Formula As», care a spus: «Eu nu plec de aici pînă nu mă întîlnesc cu Grigore Leșe». Apoi, întîlnindu-mă cu domnia sa, m-a invitat să mergem împreună pe o potecă paralelă cu lacul «Lighet». Și m-a întrebat care-i viața mea. Fără să spun altceva am început să cînt: «Da bătrînit-am, da nu-i modru, / C-o picat frunza din codru, / Picat-o și-o rămas rară, / Să vede din codru-afară. / Codrule cînd te-am trecutu, / Eram tînăr și frumosu. / Cînd te-am trecut înapoi, / Bătrînit-am amîndoi. / Pagubă c-am bătrînitu, / Că am fost bun de horitu»”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.