Duminică seara, trei tineri, din Sighetu Marmaţiei, au reclamat că, au fost agresaţi de persoane necunoscute, într-o sală de cinema din incinta unui complex comercial din Baia Mare.
Din declaraţiile victimei, care a sunat la 112, reiese faptul că, altercaţia a pornit după ce aceasta i-a atras atenţia unei femei, care vocifera în sala de cinema, că deranjează spectatorii.
Femeia a devenit agresivă atât în limbaj cât şi în comportament, i-a lovit pe tineri peste faţă, iar, ulterior, în sprijinul femeii în sala de cinema au mai apărut doi bărbaţi care i-au agresat pe tineri.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ordine şi siguranţă publică dar agresorii nu se mai aflau la faţa locului şi nici nu au putut fi identificaţi în zonă.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice şi lovire sau alte violenţe şi pentru identificarea autorilor.
Agresiuni cu patru persoane implicate în Borşa
Vineri seara, la ora 23.32, poliţiştii din Borşa au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că, în locul numit „Podul Cislei”, are loc o agresiune.
La faţa locului a fost identificat un bărbat, de 39 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, se manifesta agresiv şi avea asupra sa un topor.
Bărbatul a fost lovit cu pumnii şi picioarele de către alte trei persoane, care i-au pulverizat spray iritant lacrimogen în zona feței și l-au lovit cu o sticlă de la bere în zona capului.
Poliţiştii au identificat două din cele trei persoane, respectiv doi borşeni, de 27 şi 40 de ani, fiind efectuate cercetări şi pentru identificarea celui de-al treilea bărbat implicat. Victima a fost transportată la spital şi a rămas internată sub supraveghere medicală.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea oridinii şi liniştii publice. În funcţie de constatarea medico-legală se va face încadrarea juridică a faptei, urmând a se lua măsuri legale faţă de toţi paticipanţii la eveniment.