„S-au scurs trei ani de la plecare la Domnul a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, când, cu lacrimi multe și cu frângere de inimă, cu zdrobire de inimă, ne-am despărțit de cel ce a fost Părintele nostru duhovnicesc, al monahilor, al preoților și al credincioșilor, și care a slujit Biserica noastră Ortodoxă, Biserica lui Hristos din România, timp de 75 de ani, din cei 96 de viață. Este o viață de om și nu speră oricine să atingă performanța și vârsta de 96 de ani… Să privim cu atenție, cu luare aminte cum și-a trăit viața, cum a slujit pe Dumnezeu, cum a stat de strajă în această vatră duhovnicească, care atunci era un modest schit, dar loc ales de Dumnezeu pentru mântuirea poporului Său, cum a slujit Biserica 30 de ani ca stareț aici, 17 ani ca Episcop Vicar la Cluj și 26 de ani ca Arhipăstor al Maramureșului și Sătmarului, din care 22 i-am parcurs împreună, trăgând la fel, niciunul mai tare și altul mai încet, nici concurându-ne, ci completându-ne, prețuindu-ne, iubindu-ne și îmbogățindu-ne și bucurându-ne reciproc de ceea ce Dumnezeu a hotărât să împlinim și de ceea ce putem să facem pentru poporul lui Dumnezeu și preoțimea binecuvântată.”
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin
(din cuvântul de învățătură despre viața Părintelui Justinian Arhiepiscopul, rostit miercuri la Sfânta Liturghie Arhierească de la Rohia)
Din cuvintele Părintelui Justinian Arhiepiscopul
- „Ortodoxia. Dreapta credință ne învață, în primul rând, cum să trăim ca fii ai luminii. Credințe sunt multe și de multe feluri. „Și dracii cred și se cutremură” (Iac. 21, 19), zice Scriptura, dar nu se mântuiesc.”
- „Dumnezeu, când a făcut cerul și pământul, s-a gândit la noi. […] Înainte de a crea îngerii, înainte de a zidi lumea materială, în planul lui Dumnezeu am existat noi, oamenii.”
„Fiecare om adevărat e un unicat […] e un exemplar unic, pe care nici el și nici semenii săi nu au dreptul să-l privească cu ușurință ci, dimpotrivă, se cuvine să-l ajute să-și poată îndeplini menirea pentru care s-a născut în lume, menire pentru care nu se va mai naște întocmai nimeni, niciodată.” - „Omul încă nu s-a descoperit pe sine. Pe harta cunoașterii, ca o imensă pată albă, stă în fața omului ființa sa.”
Justinian Arhiepiscopul
Cuvântul Episcopului
Duhul Rohiei se vede peste tot, din Maramureș în Sătmar. E special duhul Rohiei. E un duh de pace, nu-i un duh tulburător. Nu-i un duh cu agitație, de tulburare, de apocalipsă. Nu. E un duh liniștit, echilibrat, cumpătat și adevărat. Duh apostolic. Acesta este duhul Rohiei.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin
Parastas la mormântul Părintelui Justinian Arhiepiscopul
Miercuri, 30 octombrie 2019, la trei ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, după oficierea Sfintei Liturghii Arhierești în biserica mănăstirii, la mormântul Înaltpreasfinției Sale, care se află lângă poarta Mănăstirii Rohia, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, și un mare sobor de preoți au oficiat o slujbă de pomenire, în prezența Permanenței Eparhiale, a unei mari mulțimi de credincioși, protoierei, stareți și starețe, monahi și monahii din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, precum și din alte eparhii, care au venit să se roage împreună cu ierarhii pentru odihna sufletului marelui rugător la Domnul care a fost Justinian Arhiepiscopul.
Despre Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian a rostit, la Sfânta Liturghie Arhierească, un panegiric de suflet Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, în care a subliniat meritele Arhiepiscopului Justinian în păstrarea, cu ajutorul lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, a Mănăstirii Rohia în condițiile grele ale ocupării Ardealului de Nord de către horthiști, în timpul comunismului, când a fost obligat de regim să părăsească mănăstirea, în care rămăsese singurul viețuitor, dar s-a încăpățânat să nu plece, precum și în condițiile grele de început ale reînființării Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, când a fost obligat să stea în gazdă un an de zile, pentru că oficialitățile neocomuniste de la începutul anilor ′90 nu i-au oferit un sediu unde să-și culce capul și să-și desfășoare activitatea.
Glasul tuturor participanților la parastas a răsunat peste pădurile din jurul mănăstirii în această zi de toamnă târzie, aducând regretul că marele Ierarh nu mai este printre noi cu sfaturile sale înțelepte, cu rugăciunile, dar se roagă sus în cer pentru binecredinciosul popor român, cum îi plăcea să spună și pe care îl avea la inimă, cu care a plecat în gând pe calea veșniciei.
Aici a fost dorința Preasfinției Sale să fie îngropat, lângă poarta mănăstirii, ca să fie lângă pelerinii pe care i-a iubit atât de mult și cu care să poată sta de vorbă când aceștia vin să se roage la mănăstire. A iubit atât de mult pe credincioși, încât tot ce a făcut o viață întreagă a fost în sprijinul lor, al tuturor, pentru a-i ajuta să scape de păcate. Spun și acum multe glasuri, la unison, că Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian a ținut cu rugăciunile sale și ține și acum acest nord minunat de țară, pe care l-a păstorit ca Întâistătător, ferindu-l de atâtea rele.
Dumnezeu să-l așeze în rând cu Sfinții Săi, care se roagă pentru noi.