Un pădurar a fost împuşcat în zona Lăpuş
– avea 30 de ani şi lasă în urmă o soţie şi 3 copii minori –
Miercuri seara, într-o pădure dintre localitățile Rogoz și Lapușul Românesc, a fost găsit decedat un bărbat, în vârstă de 30 de ani.
S-a constituit o echipă complexă de cercetare care a desfășurat activități pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat bărbatul.
Este vorba despre un pădurar, în vârstă de 30 de ani, găsit împuşcat în piept. Bărbatul, angajat de 7 ani la Direcţia Silvică, lasă în urmă o nevastă și trei copii.
Cazul a fost preluat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș. Au fost identificate mai multe persoane care s-au aflat la fața locului dar, deocamdată, nu s-a făcut nicio acuzație. Acestea sunt audiate de anchetatori. Cauza nu este una simplă. Se desfășoară activități procedurale atât la fața locului, cât și la Serviciul de Medicină Legală al Spitalului Județean Baia Mare, unde se face necropsia.
S-a înregistrat, de asemenea, o cauză pentru infracțiunea de ultraj, raportată la cea de omor și uz de armă – precizează surse judiciare.
„Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcției Silvice Maramureș, a fost ucis miercuri seara într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori. Din primele informații, pădurarul Liviu Pop a fost împușcat mortal, iar corpul acestuia, abandonat într-o vale, prezintă numeroase urme de agresiune fizică. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și polițiștii fac cercetări la fața locului. Liviu Pop avea 30 de ani, era angajat al Direcției Silvice Maramureș de șapte ani, era căsătorit și avea trei copii” – se arată în comunicatul oficial.
Cannabis pe malul râului Lăpușel
– patru persoane au fost reținute –
Aproximativ 20 kilograme de plante de cannabis, recoltate de pe malul râului Lăpușel, au fost găsite în urma a nouă percheziţii domiciliare şi a cinci percheziţii auto, în Baia Mare. Patru persoane au fost reținute de DIICOT.
Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate, sub coordonarea DIICOT Maramureș au făcut, miercuri, percheziţii la locuinţele a patru persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 36 de ani, din Baia Mare, suspectate de trafic de droguri de risc şi deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu.
În urma a nouă percheziţii domiciliare şi a cinci percheziţii auto, au fost descoperite şi ridicate droguri de risc (mai multe plante de cannabis, aproximativ 20 kg.), bani, telefoane mobile și o instalație de producere indoor a drogurilor.
Potrivit procurorilor, în perioada aprilie – octombrie 2019, inculpații au înființat două culturi de canabis, pe malul râului Lăpuşel, pe care le-au recoltat, plantele fiind uscate, ambalate și ulterior vândute unor persoane din anturajul lor.
Una dintre culturile de cannabis a fost recoltată în noaptea de vineri spre sâmbătă, inculpații transportând plantele cu o mașină împrumutată până la apartamentul unui membru din familia unuia dintre suspecți, care le-a pus la dispoziție cheia locuinței.
La percheziții au fost găsite și ridicate, aproximativ 5 kilograme de flori şi frunze de cannabis, o instalaţie destinată cultivării plantelor de cannabis indoor și mai multe dispozitive utilizate la mărunţirea plantelor.
Cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore, iar joi, 17 octombrie, au fost prezentați Tribunalului cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru trafic de droguri de risc şi deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu.
Un bărbat a încercat să arunce un lichid în căruciorul unei fetițe
Polițiștii din Sighetu Marmației caută un bărbat despre care o mamă a scris, pe o pagină de socializare, că a încercat să arunce un lichid incolor în căruciorul în care era fetița ei, de 7 luni.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș, a declarat că „polițiștii din Sighetu Marmației s-au autosesizat din oficiu în urma apariției unei postări pe Facebook care se referă la un bărbat care ar fi încercat să arunce un lichid incolor în căruciorul în care era un minor și efectuează cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a faptelor. S-a luat legătura cu femeia care a făcut postarea și urmează să se stabilească dacă cele relatate corespund realității și să fie identificat bărbatul, pentru a se lua măsuri împotriva acestuia”.
Joi, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, din Sighetu Marmației, s-a aflat la sediul poliției pentru audieri, după care polițiștii au dispus internarea lui în Spitalul din Sighetu Marmației.
Peste 4500 pachete cu ţigări de contrabandă confiscate
În această săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au desfăşurat activităţi specifice în vederea depistării persoanelor cu preocupări infracţionale pe linia contrabandei cu tutun.
Astfel, pe raza comunei Valea Chioarului, într-o anexă a unui imobil, au fost găsite 4.654 pachete cu ţigări de contrabandă,
Ţigările, în valoare de aproximativ 56.000 lei, au fost indisponibilizate, iar un bărbat, de 67 de ani, care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă, este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerii acestora la răspundere penală.
Prejudiciu, în valoare de 7.400 lei, recuperat de polițiști
Două motofierăstraie, în valoare de 7.400 lei, au fost sustrase în noaptea de luni spre marți, dintr-o anexă a unei societăți comerciale din Seini.
Polițiștii au constatat că un tânăr, de 21 de ani, dintr-o comună din județul Satu Mare, a pătruns prin efracție în incinta societății, de unde a sustras 2 motofierăstraie, pe care le-a vândut unei alte persoane, din aceeași comună, la prețul de 1.000 lei.
Bunurile au fost recuperate și predate părții vătămate, iar pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.