„Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor” 2019

0
71

În perioada 5 – 12 octombrie, a avut loc cea de a șasea ediție a festivalului internațional „Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor”, organizat de Asociația S.E.N.S., în parteneriat cu Consiliul Județean, Aeroclubul României, primăriile Lăpuș, Târgu Lăpuș și Ieud.
Evenimentul a reunit două povești fermecătoare: viața tradițională a satului maramureșean și baloanele cu aer cald. Acțiunea s-a desfășurat în cea mai mare parte în Țara Lăpușului, zona zilnică de decolare fiind cuprinsă între Rogoz și Lăpușul Românesc.
Timp de o săptămână, baloanele cu aer cald au plutit pe cerul Maramureșului. Iar organizatorii evenimentului s-au îngrijit „să prindă în zbor” toate categoriile de vârstă. Astfel, adulții au avut parte de sesiuni de zbor liber, iar copiii s-au bucurat de sesiuni de zbor ancorat.
Festivalul „Maramureș Balloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor” și-a propus și în acest an promovarea pe plan național și internațional a identității culturale a Maramureșului și a tradițiilor și obiceiurilor, atât de bine păstrate în vetrele satelor din nordul României. În Țara Lăpușului și Țara Maramureșului a avut loc acțiunea intitulată „Harta comorilor vii”, care a însemnat un circuit de vizitare a locurilor și a oamenilor din Rogoz, Lăpușul Românesc și Ieud.
Consiliul Județean Maramureș a finanțat Festivalul „Maramureș Ba­lloon Fiesta – Maramureș plai cu zbor” cu suma de 70.000 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.