Sintagma reflectă realitățile educației, raportate la întregul an școlar și nu poate fi trecută cu vederea. Fiecare început de an școlar preia de la anii precedenți o mulțime de probleme declarate ca nerezolvate. În limbaj școlar, unele figurează ca repetente. Ele implică deopotrivă actorii principali ai școlii și instituțiile abilitate, care relaționează cu școala. Deschiderea noului an școlar este vestită de ISU și Direcția de Sănătate publică. La sfârșitul verii fac inventarul școlilor fără aviz de funcționare și a celor cu toaleta în curte. Din motive obiective, inventarul bate logica. De unde aviz dacă localitățile nu dispun de aducțiune de apă, sau școala nu a fost reabilitată. La început de toamnă, I.S.J-urile numără școlile care în viitor urmează să pună lacăt pe ușă. O măsură neplăcută, dar altă soluție nu există. În absența unor decizii ferme, compromisul amână evenimentul, dar nu rezolvă problema. În interesul copiilor, părinții trebuie să renunțe la orgolii, să facă apel la judecată și rațiune. Munca simultană, cu efective de elevi, sub limită, este ineficientă și menținerea școlii duce la risipă de bani publici. Școala are obligația să respecte rigorile calității, iar autoritățile să rezolve problemele, încât toți copiii să beneficieze de serviciile educației. Începutul de an școlar intră adânc în buzunarul părinților și îi obligă să scoată sume importante de bani, pentru echipamentul necesar unui copil de școală. Dacă se plâng și sunt nemulțumiți, o fac degeaba, rezolvarea problemei le aparține. Cine mai speră în școala gratuită este naiv și rupt de realitate. Dacă azi școala costă, în viitor va costa și mai mult. Toate guvernările au preluat ,,prioritatea” educației ca o problemă, repetentă, precum politicienii care fabulează și bat câmpii la TV. În România furată, toate sunt prioritare, numai că unele sunt mai … decât altele. Scuzați pleonasmul! Când din PIB-ul țării, educației îi va fi alocat un procent de 6-7% vom putea vorbi de gratuitate și prioritate. Odată cu deschiderea oficială a școlii, neoficial se deschide învățământul paralel, piața meditațiilor particulare. Școala care scârțâie, trebuie unsă, altfel se blochează. Diploma de absolvire cu cheltuială se obține. Pentru elevi și părinți, meditațiile înseamnă performanță (așa spun ei), pentru sistem este o boală veche, de cel puțin cinci decenii. Șirul problemelor nerezolvate continuă. Rezultatele la învățătură ale elevilor navetiști, denotă că școala făcută în condiții de navetă are deficiențe grave. Reînființarea internatelor ar fi o soluție, însă intervine problema resurselor financiare, complicată și greu de rezolvat. În contextul unor cauze obiective, ar fi bine de știut că în România întotdeauna școala a cerut sacrificii și nu a fost gratuită. Este regretabil că în prima zi de școală și în acest an, de pe băncile școlarilor au lipsit titlurile unor manuale. Se pare că drumul manualelor de la origini până la școală este anevoios, plin de interese și surprize neplăcute. Deși în majoritatea liceelor, absenteismul nemotivat face ravagii, autoritățile nu sunt interesate de eradicarea fenomenului. Diriginții știu să ,,albească” absențele nemotivate încât să devină motivate. La suma totală a absențelor, transformată în zile de școală, dacă adăugăm săptămânile de vacanță, săptămâna cu ,,școala altfel” (un alt fel de a pierde vremea), sărbătorile legale, zilele libere, oferite de partid și guvern, și libere determinate de condițiile meteo, constatăm că o seamă de elevi stau mai mult acasă decât la școală. Printre alte probleme trecute cu vederea, dar pregătite să pună umărul la discreditarea și slăbirea educației se numără actele de indisciplină săvârșite cu violență fizică de elevi, numărul crescut al conflictelor apărute între elevi și cadrele didactice, consumul de alcool, droguri și tutun în rândul elevilor. Majorarea salariilor în educație, număratul olimpicilor, a premianților cu medii generale de zece, a proiectelor și a tuturor improvizațiilor nu au legătură cu nevoia de restructurare (nu reformare) în profunzime a educației. O problemă ce tinde să devină cutumă este prezentă în rândul elevilor și cadrelor didactice obligate să dea examene. Rezultatele slabe ale unor elevi, obținute la testarea națională și a multor profesori la examenul de titularizare denotă că învățământul populist, bazat pe criterii subiective, care eludează capacitățile intelectuale, este abonat la repetenție. Elevii cu media sub 7 nu au ce căuta în liceu iar profesorii nu ar trebui să viseze cum arată catedra. Ar fi bine de precizat că la concursul de titularizare, de fiecare dată, numărul concurenților depășește de zeci de ori pe cel al posturilor și catedrelor titularizabile. Cine a avut și are interes să mențină o astfel de anomalie, se știe. Sunt foștii și actualii parlamentari, care au deschis porțile învățământului superior de stat și particular, de două parale, pentru mulți neaveniți. Profesionalismul trebuie să-și reintre în drepturi să decidă că din mulți chemați, puțini trebuie aleși. Dacă autoritățile ar avea intenția ca o parte din problemele enunțate să fie rezolvate, tot ar fi bine. După cum evoluează educația, mi-e teamă că nimic pozitiv nu se va întâmpla.
Prof. Vasile ILUȚ
