Parastas pentru eroii neamului românesc și victimele regimului comunist • Simpozion la trei decenii de libertate și democrație

1
129

Vineri, 4 octombrie 2019, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, un parastas pentru toți eroii nea­mului românesc și pentru victimele regimului comunist, după care a participat la simpozionul intitulat „Despre eroi, valori, repere, la trei decenii de libertate și democrație în Maramureș, susținut în incinta Catedralei”. Manifestarea a început cu intonarea Imnului Național al României, interpretat de Corul „Angelli” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de Pr. Prof. Dr. Andrei Baboșan.
Simpozionul s-a desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, sub egida Academiei Române, Filiala Cluj, în organizarea Asociației de Turism, Consultanță și Implementarea Proiectelor Europene, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș și Gazeta de Maramureș, cu participarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, Acad. Eugen Burzo, președintele Filialei Cluj a Academiei Române și a mai multor personalități ale rezistenței anticomuniste.
La manifestare au participat Pr. Dr. Cristian Ștefan, consilier eparhial cultural, care a fost și moderatorul simpozionului, Pr. Andrei Pop, inspector eparhial, Pr. Florin Hoban, inspector școlar pentru religie, precum și peste 600 de elevi din tot județul, adulți.
La început a fost oficiat un Parastas pentru eroii neamului nostru românesc din toate timpurile, morți pentru libertatea și unitatea credinței noastre ortodoxe strămoșești, pentru libertatea, unitatea și demnitatea neamului nostru românesc, eroii victime ale regimului comunist și victimele revoluției din decembrie 1989, morți pentru libertate și demnitate națională, pentru democrație.
La începutul simpozionului a vorbit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, care a adus un omagiu eroilor neamului și martirilor, în special celor din închisorile comuniste.
„Este un moment de o solemnitate aparte, pentru că în nord-vestul României, unde are aria canonică de păstorire Episcopia Maramureșului și Sătmarului, s-a purces la un eveniment inspirat. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului. Trei decenii de libertate. Rămâne de văzut dacă i-am folosit acești ani cu responsabilitate și ne-am îmbogățit sau am sărăcit. Parțial ne-am îmbogățit, parțial am sărăcit. Este o analiză de făcut de către specialiști. Oameni cu suflet mare, care țin sub lupa sufletului, a inimii și a minții evenimentele din România și care simt cu sufletul și cu inima și sunt oameni credincioși, au gândit să facă în toamna acestui an un eveniment consacrat omagierii eroilor și martirilor care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea credinței noastre creștine și pentru demnitatea și libertatea neamului nostru românesc.”
Un moment aparte a avut loc la începutul simpozionului, când Preasfințitul Părinte Iustin a oferit ziariștilor creștini Ioana Lucăcel și soțului ei Mircea Crișan, organizatorii simpozionului, Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”, respectiv Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul” pentru organizarea acestui simpozion și a altor manifestări creștine de-a lungul anilor.
Un alt moment important a fost înmânarea de către președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, a titlului de „Cetă­țean de Onoare al Județului Maramureș” Acad. Eugen Burzo, președintele Filialei Cluj a Academiei Române, pentru meritele sale științifice, el fiind un fiu al Maramureșului Voievodal, cu origini în Ieud și Suciu de Sus.
Cuvântul de deschidere și de salut a oaspeților și invitaților a aparținut ziaristei Ioana Lucăcel, ale cărei cuvinte au fost și o lecție de istorie despre lupta pentru libertate în munți, în închisori, despre ororile comunismului manifestate de-a lungul a 45 de ani.
A urmat un fragment din filmul documentar care poartă ca titlu numele simpozionului. Tot cu acest titlu a apărut și o carte document care a fost lansată cu această ocazie.
În cadrul simpozionului s-au adresat tinerilor Arhimandrit Gavriil Burzo, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Treime” Breaza, fost deținut politic din anul II de seminar, Nistor Man din Tg. Mureș și Acad. Eugen Burzo, care au relatat despre îndurările crunte din închisorile prin care au trecut, despre metodele folosite de torționari, despre felul cum decurgeau arestările, despre omorurile din închisori, despre munca ce avea rol de exterminare, precum despre păstrarea credinței în închisorile comuniste.
Corul „Angelli” a susținut și un moment muzical prin interpretarea mai multor cântece patriotice.
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

1 COMENTARIU

  1. La parastase și simpozioane nu ne intrece nimeni. Dar înainte de a vorbi despre „responsabilitate”, ierarhii Bisericii Ortodoxe ar face mai bine dacă și-ar cere scuze publice pentru faptul că în decembrie 89 în marile orașe ale țării au fost încuiate ușile catredralelor, iar tinerii care au luptat pentru libertate au fost împușcați pe scări.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.