Scriitori premiaţi la “Cărţile anului”

0
577
Mircea Petean, Săluc Horvat şi Ion Papuc

Dacă e toamnă, atunci obligatoriu se numără şi “Cărţile anului”. Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” din Baia Mare a fost şi de această dată gazda primitoare pentru prozatorii şi poeţii care s-au reunit ieri, 27 septembrie în cadrul evenimentului, pentru a-şi culege roadele pentru volumele publicate anul trecut. În deschiderea acţiunii a fost păstrat şi un moment de reculegere în memoria scriitorului şi ziaristului Dragomir Ignat, care a păşit în lumea veşniciei în această săptămână.
Istoricul literar, Săluc Horvat, director executiv al revistei de cultură “Nord Literar” a mărturisit că a pierdut şirul ediţiilor “Cărţile anului”. La un moment dat, i-a străfulgerat prin minte gândul de a renunţa la acest eveniment, dar ulterior a revenit la sentimente mai bune, astfel încât şi ediţia 2019 s-a putut concretiza.
“De peste 20 de ani în fiecare toamnă ne întâlnim în acest cadru în care încercăm să aducem un mic cadou, o mică recunoaştere celor care pe parcursul unui an şi-au aşezat gândurile în coperţile unor cărţi. De fiecare dată am fost bucuroşi să jurizăm, să parcurgem un număr important de cărţi din toate domeniile, nu numai cele literare. În acest context, ne-am întâlnit şi azi. Vom încerca să ne spunem gândurile pe care le-am adunat pe marginea cărţilor propuse pentru premiere. De-a lungul anilor, acţiunea a fost organizată de Asociaţia Scriitorilor, mai nou s-a alăturat şi revista Nord Literar. S-a desfăşurat mai întâi sub egida Primăriei şi Consiliului Lo­cal Baia Mare. Pentru a deschide posibilitatea şi celor care locuiesc în afara municipiului Baia Mare să participe la acest concurs am trecut pe primul plan ca for tutelar Consiliul Judeţean”, a afirmat Săluc Horvat.
A revenit cu mult drag în judeţul care l-a inspirat cel mai mult în activitatea sa literară, Mircea Petean cel care a prezidat juriul concursului. “Îmi era dor de Maramureş. Aşa că am zis un da spontan când am fost solicitat să prezidez juriul. Mi-am petrecut aici tinereţea. Aici am scris cel mai mult şi cel mai bine, totul m-a inspirat aici”, a relatat Mircea Petean, poet şi editor, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Din juriul actualei ediţii au mai făcut parte pe lângă preşedintele juriului, Mircea Petean: Săluc Horvat, Gheorghe Glodeanu, profesor universitar, critic şi istoric literar, directorul revistei “Nord Literar”, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ioan Papuc, critic şi istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor al revistei “Convorbiri literare”, Ioan Dragoş, poet, membru USR, reprezentant al Asociaţiei Scriitorilor, iar în calitate de secretar a fost Raluca Hăşmăşan, redactor la revista “Nord literar”.
Juriul a constatat că au fost înscrise 37 de titluri de cărţi apărute în 2018. Conform regulamentului concursului, juriul a selectat şi a stabilit premierea prin acordarea de diplome următorilor autori şi cărţi:
Premiul “Cartea Anului”:
Ioan Ardeleanu-Pruncu pentru volumul “Maramureşul. Ziare şi ziarişti de la începuturi până în 1945”
Teodor Ardelean pentru coordonarea volumului “100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie”
Secţiunea Poezie:
Vasile Morar pentru vo­lumul “Povara poeziei mele”
Ioan Romeo Roşiianu pentru “Scrisori de dragoste pierdută”
Ioan Voicu pentru volumul “Rău mă dor ochii, mă dor…”
Secţiunea proză:
Anca Goja: “360°”
Maria Berciu: “Cu rele şi cu bune”
Victor Tecar: “Moara dintre ape”
Secţiunea Critică şi istorie literară:
Delia Muntean: “Incursiuni în lumea cărţilor”
Daniela Sitar-Tăut şi Maria Alina Dorle: “Literatura închisorilor”
Secţiunea Carte ştiinţifică:
Daiana Felecan: “Întâlnire cu semnele textului”
Mihaela Muntean Siserman: Nume şi simţuri: corespondenţe semantice în configuraţii denominative”
Secţiunea Eseu, publicistică:
Nicolae Iuga: “Eseuri despre sinucidere”
Nicoară Mihali: “Trilogia Nordului. Drumul spre casă al regizorului Marcel Ţop”
Daniela Sitar-Tăut: “În direct”
Vasile Tivadar: “Sens interzis”
Augustin Cozmuţa (post­mortem): “De la Nord statornic la Nord Literar”
Dan Achim: “Baia Mare în literatură, memorialistică şi culoare”
Secţiunea Monografie:
Dumitru Chiş: “Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu, Săliştea de Sus-carte de identitate”
Gelu Dragoş: “Lucăceşti, file de istorie”
Felix Marian: “Ani de viaţă pentru viaţă”
Secţiunea Carte de istorie:
Ilie Gherheş: “Maramureş-pecete de românitate”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.