S-a născut la 10 februarie 1942 în comuna Botiza, într-o familie de preoţi şi demnitari neaoş maramureşeni. Tatăl său, Grigore Dăncuş, preot greco-catolic, este născut în comuna Ieud din părinţii Grigore Dăncuş (a Nişoreanului) şi Irina Dăncuş (a Mălosului), ţărani. Este căsătorit cu Ioana Dăncuş, muzeograf-etnolog, născută Mariş, la Bogdan-Vodă şi împreună au două fiice : Ioana Elisabeta – arhitect şi Mihaela Maria – jurist.
Şcoala primară şi clasele gimnaziale le face la Şcoala pedagogică de aplicaţie din Sighetu Marmaţiei. Se înscrie apoi la Liceul ”Dragoş Vodă” din Sighet, absolvindu-l în 1959. Îşi continuă studiile la Facultatea de Filologie, la fără frecvenţă, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, pe care le termină în 1970. Este doctor în etnologie din 1998, cu teza ”Naşterea în tradiţia populară maramureşeană” şi cercetător ştiinţific I, din 2001.
Între anii 1964-1968 a fost profesor suplinitor la Bârsana; între 1969-1978 a fost muzeograf la Muzeul Maramureşului din Sighet, iar din 1977 devine directorul acestei instituţii. În paralel, din 1998 este profesor asociat al Universităţii Babeş-Bolyai, predând cursul de Etnografie la Colegiul din Sighet, iar din 2004 predă şi la Universitatea de Nord din Baia Mare. Se pensionează în august 2011, după finalizarea unui proiect european (finanţat de Norvegia) – Instalaţiile tehnice acţionate hidraulic.
Alături de soţia domniei sale, prof. Ioana Dăncuş, absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, care din 1972 lucrează la Muzeul Etnografic al Maramureşului, muzeograful şi etnologul Mihai Dăncuş a desfăşurat o activitate deosebit de bogată privind valorificarea tezaurului culturii populare din Maramureş.
Muzeul din Sighet funcţiona şi înainte de a-şi începe activitatea aici Mihai Dăncuş. Exista o colecţie eterogen constituită ce cuprindea obiecte de arheologie, istorie, ştiinţele naturii, etnografie şi artă populară – multe obiecte fiind adunate de Francisc Nistor. Colecţia era însă lipsită total de aparatul documentar. Nu era nicio expoziţie deschisă în 1969. Timp de trei ani, Mihai Dăncuş a lucrat la evidenţa ştiinţifică a obiectelor muzeale şi a întocmit sute de fişe ştiinţifice. A organizat şi sistematizat colecţiile muzeale. Împreună cu Francisc Nistor şi un colectiv de la Muzeul de Artă Populară Bucureşti, a elaborat planul tematic al expoziţiei de bază (care s-a deschis în iarna anului 1971), de fapt Muzeul Etnografic al Maramureşului care a fost un real succes în plan naţional şi european şi care, în aceeaşi formă şi expunere, funcţionează şi astăzi.
Pe bază de documente precise, stabileşte anul 1326 ca prima atestare scrisă a oraşului Sighet şi în 1976, cu ocazia împlinirii a 650 de ani, organizează prima Expoziţie de istorie a oraşului şi a zonei. Paralel cu această muncă, a investigat permanent zona şi a făcut achiziţii de peste 33.200 obiecte muzeale. Cu ocazia campaniilor de achiziţii a adunat şi un bogat material documentar (clişee fotografice alb-negru, diapozitive color privind ocupaţii şi obiceiuri ale locuitorilor, fişe de teren).
Mihai Dăncuş a periodizat istoria muzeologiei maramureşene stabilind următoarele etape : a) perioada austro-maghiară cu implicarea lui I. Mihalyi de Apşa, Tit Bud, Dr. Silaghyi Iştvan, Varody Gabor ş.a. ; b) Gheorghe Vornicu ; c) Liviu Szabo – Bordeaux, Traian Bilţiu Dăncuş ; d) Francisc Nistor ;e) Francisc Nistor – Mihai Dăncuş ;f) Mihai Dăncuş.
Una din marile realizări muzeistice o constituie secţia de arhitectură populară în aer liber, devenită Muzeul Satului Maramureşean, inaugurat în mai 1981. După elaborarea concepţiei tematice a acestei secţii, s-au restaurat 27 de obiective, monumente de arhitectură populară. Întregul ansamblu este dominat de biserica de lemn din sec. al XVI-lea, adusă din Criciova, de pe Valea Talaborului, afluent drept al Tisei, donată în sec. al XVIII-lea comunităţii din Onceşti. Construcţiile vechi de aici dau muzeului o importanţă naţională şi europeană.
Dacă iniţial, prin tematica elaborată de M. Dăncuş, se preconiza un muzeu în aer liber care să prezinte arhitectura maramureşeană, aşa cum sunt majoritatea muzeelor de profil din România, mai târziu M. Dăncuş face corecţii la tematică şi realizează primul muzeu al satului din ţară. Pe baza documentelor de arhivă şi a celor publicate, concepe un model teoretic al satului tradiţional, care viza perspectiva diacronică (monumente de sec. XVI, XVII şi XVIII ). A avut în vedere şi sincronia, adică prezentarea monumentelor de arhitectură pe care le-a găsit încă funcţionale în teren, la mijlocul secolului al XX-lea.
Prin munca şi devotamentul lui Mihai Dăncuş, întreaga activitate muzeistică din Maramureşul Istoric a cunoscut, la sfârşitul secolului trecut şi începutul secolului nostru, o adevărată renaştere. Activitatea dânsului s-a desfăşurat şi în afara Muzeului Maramureşului. A statuat ”Casa Muzeu Ioan Mihalyi de Apşa” şi a organizat ”Muzeul culturii evreieşti – casa memorială Elie Wiesel”. A organizat şi inaugurat muzee săteşti : ”Casa Muzeu Stan Ion Pătraş” la Săpânţa, ”Casa Muzeu Vasile Kazar” la Vadu Izei, ”Casa muzeu Lazăr” la Giuleşti, ”Casa muzeu şcolar” la Bârsana, ”Casa muzeu Dunca Pâţu” la Ieud şi ”Casa muzeu Deac Vasile Moşu” la Bogdan Vodă. De asemenea, a îndrumat organizarea secţiei muzeale din Vişeu de Sus, devenită muzeu orăşenesc.
În 1972 a făcut parte din grupul care a înfiinţat, cu statut juridic, Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor din Maramureş, fiind ales preşedinte pentru zona Maramureşului Istoric. Această asociaţie a organizat şi organizează festivaluri folclorice, precum Tânjaua de pe Mara, Hora la Prislop, Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă Marmaţia, Ziua folclorului şi etnografiei la Sighet, toate dublate de sesiuni de comunicări, simpozioane, expoziţii speciale.
Din 1988 este membru al Asociaţiei Europene a Muzeelor în aer liber ICOM-UNESCO), iar în 1997 i se conferă titlul de onoare al acesteia. Este membru fondator al Asociaţiei Naţionale a Muzeelor în Aer Liber din România, din 1996 preşedinte ales al acesteia. Din 1990 este preşedinte al Asociaţiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureş. A fost cooptat, în 1998, de către Fundaţia Culturală Română, în grupul care a organizat şi pregătit participarea României la Smithsonian Folklife Festival – Washington, SUA.
A participat la diferite stagii şi călătorii de studii şi documentare şi la simpozioane internaţionale în Franţa, Italia, Olanda, Germania, Suedia, Ungaria, Elveţia, Ucraina, Cehoslovacia, SUA, Austria. În 24 decembrie 1989 a scos, împreună cu alţi intelectuali sigheteni, săptămânalul ”Tribuna Marmaţiei”, ziar social-cultural, fiind directorul acesteia.
A publicat mai multe cărţi şi sute de articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, 7 filme ştiinţifice şi documentare şi mai multe filme de televiziune. Dintre lucrările publicate amintim : ”Expoziţia de bază a Muzeului Maramureşan” – 1971, ”Măşti şi jocuri cu măşti din Maramureş”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2008, ”Tematica Muzeului arhitecturii populare maramureşene” – 1974, ”Antologia de folclor a judeţului Maramureş”-1980, ”Zona etnografică Maramureş”, Bucureşti, 1986, ”Maramureşul şi Marea Unire. Studiu şi crestomaţie de text şi documente” în colaborare cu Gh. Todinca, ”Cât îi Maramureşu Nu-i oraş ca Sighetu”, 2oo6, Evreii din Maramureş – ”Muzeul culturii evreieşti din Maramureş- Casa Memorială Elie Wiesel”, 2006, ”Obiceiuri din viaţa omului în Maramureş, I, Naşterea şi copilăria”, Dacia, Cluj-Napoca, 2009, ”Arhitectura vernaculară şi alte valori ale culturii populare în colecţiile Muzeului etnografic al Maramureşului”, Dacia XXI- Cluj-Napoca, 2010, ”Casa Muzeu Stan Ion Pătraş din Săpânţa”, Ed. Echim, 2012, „Maramureş un muzeu viu în centrul Europei”, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2000. Lucrează şi acum fiind prezent în viaţa ştiinţifică a zonei şi a ţării.
Mihai Dăncuş a fost distins, înainte de 1989 cu Medalia jubiliară a Universităţii din Freiburg iar după Revoluţie cu numeroase premii, ordine şi medalii naţionale şi internaţionale. Este Cetăţean de Onoare al municipiului Sighetu Marmaţiei şi al comunelor Bârsana şi Bogdan Vodă.
