Orice formă de învățământ eficientă pentru societate și pentru individul care-o parcurge trebuie să fie profund motivațională. Motivația întărește pasiunea, sporește interesul, creează talente și eficientizează domeniile.
A decide prin ordin de ministru că elevii cu medii de 5 și sub 5 merg automat la școli profesionale este imoral și incorect, dacă nu chiar abuziv. O decizie de acest fel încalcă dreptul persoanei, al părintelui și al copilului, de-a opta liber ce studii să facă sau ce traseu profesional să-și aleagă. Și mai mult: insinuează diferențieri cu consecințe în plan moral și psihologic.
În primul rând, avem din start o discriminare ce insinuează că educația profesională și tehnică e destinată elevului submediocru, fără știință de carte, că a te educa pentru o profesie este o chestiune de inferioritate socială. Ceea ce evident este ofensator și minimizant pentru cine efectuează munci practice. Un bun profesionist este adesea un ins educat și inteligent, dotat cu talent și abilități practice care-l fac performant în domeniu. Meseriile nu sunt și nu trebuie să fie destinații pentru inși needucați, aceasta doar într-o gândire profund eronată.
E necesară azi în România inclusiv reinstituirea respectului, a unei considerații pentru educația de tip profesional, pentru munca practică, oricare ar fi ea.
În al doilea rând, nu poate fi ignorată înclinația practică nativă a cuiva spre o profesie sau alta, nici vocația ce motivează pe orice bun profesionist din orice domeniu. Ca să ai buni practicieni, descoperi și educi deprinderile practice și înclinațiile minimale în anii primi de educație preșcolară și în familie.
În al treilea rând, profesiile practicate cu pasiune, cu abilitate, cu interes, cu inteligență, profesioniștii bine pregătiți fac progresul și prosperitatea unei țări, a unei economii, a domeniilor, a societății.
În al patrulea rând, un elev de 9, unul de 8 sau de 7, și nu doar cel de 5, poate opta pentru o profesie practică. Nu e umilitor, nu e discriminator, nu e o inferiorizare socială opțiunea pentru o meserie. Aș spune că e chiar mai umilitor să faci masiv studii teoretice la nivel mediocru și submediocru și să nu te pricepi la nimic, să faci nimic cu ele, iar societatea să nu fie aptă să folosească înclinațiile și pregătirea tinerilor, lucru extrem de frecvent azi.
În al cincilea rând, elevul este o ființă vie, dinamică ce poate să se depășească pe sine de la o etapă la alta, să devanseze nota 5, să evolueze, iar școala trebuie să-i dea această șansă. Nu-l trimiți la școală profesională, fiindcă e slab la carte. Îl trimiți acolo fiindcă e talentat în ceva, are abilități practice. Alegerea profesiei nu poate fi pentru niciun tânăr un act punitiv decis de o autoritate, fie aceasta și Ministerul Educației.
Nu prin decizie ministerială se creează interesul și pasiunea pentru profesiile atât de necesare și atât de absente azi din România. Profesioniștii, experții în orice, în zidărie, tâmplărie, faianțeri, parchetari, mecanici, tinichigii, constructori etc. sunt de multă vreme în toată Europa, plătiți și respectați pentru ceea ce fac. La noi azi totul e amatorism. Se zidește de către cine nu are altă soluție, se tencuiește amatoristic, se reapară după ureche etc., fiindcă nu este cine face lucrurile.
Un ordin de ministru poate decide, eventual, reînființarea școlilor profesionale, unde, cum, în ce condiții, ce profesii, unde să se exerseze elevii, în ce ateliere, ce maiștri, cu ce dotări. Dar aceasta ridică azi următoarele probleme:
1. Intreprinderile de odinioară pentru exersarea meseriei nu mai există; 2. Ateliere și dotări pentru practica profesională nici atât; 3. Maiștrii, educatori și meseriași deopotrivă, pregătiți anume pentru educarea profesională nu există; 4. Locurile de muncă după terminarea celor 2-3 ani de școală profesională, sau 4 ani de liceu tehnologic, nu sunt asigurate. Unde, cum, cine să le facă pe toate acestea?
A reface învățământul profesional la standarde actuale implică investiții consistente în educație. Această măsură ar reînsănătoși țesătura societății noastre în care, de ani de zile, se laudă amatorismul, se practică intens mimetismul, se promovează la modul sfidător mediocritatea, se desconsideră competențele reale care prosperizează societatea.
Terezia FILIP
