Programul „Litoralul pentru toţi” – tarife cu până la 70% mai mici

0
62

Programul „Litoralul pentru toţi” a debutat pe 1 septembrie, cu preţuri de la 50 la 140 lei pe zi. Biletele se pot cumpăra şi cu vouchere de vacanţă. Tarifele practicate în cadrul acestui program sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.
Aflat la a 36-a ediţie, programul special prezintă acelaşi interes din partea turiştilor ca acum 18 ani, când a fost lansat, fiind singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program menţin aceleaşi tarife nemodificate de 7 ani, deşi costurile au suferit majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Şi în cadrul acestei ediţii, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.
Până acum s-au înscris în program 49 hoteluri, din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 3.675 locuri, în fiecare dintre cele patru serii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.