O comisie de cercetare administrativă a fost numită de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (DGASPC) pentru a analiza situaţia de la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap (fosta secţie de dermatologie din curtea Spitalului Municipal) şi la Secţia de psihiatrie I Bărbaţi din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. În plus, persoanele cu dizabilităţi internate în acele spaţii vor fi mutate în alte centre aparţinând DGASPC. Zece persoane vor fi aduse în Baia Mare, iar restul beneficiarilor vor fi transferaţi la centre din Sighetu Marmaţiei.
“În urma situaţiei sesizate am dispus de urgenţă numirea unei comisii de cercetare administrativă care să analizeze modul în care au fost realizate şi aplicate procedurile specifice în domeniu, dacă a fost aplicată în mod corect legislaţia în vigoare referitor la contenţionare şi izolare, precum şi programul de activităţi ale beneficiarilor din centru. Ca o primă declaraţie a şefului din centru, acesta ne-a informat că toate măsurile de contenţionare au fost luate cu recomandarea medicului psihiatru. Urmează ca situaţia să fie analizată de comisie”, a declarat directorul general al DGASPC Maramureş, Alina Coste-Mădăras.
Pe de altă parte, managerul DGASPC a punctat că aceşti beneficiari reprezentau un pericol, astfel încât se impuneau condiţii mai drastice. “Trebuie să ţinem cont de specificul acestor beneficiari. Aici sunt găzduiţi beneficiari cu grave afecţiuni psihice, de exemplu cu schizofrenie paranoidă. De multe ori ei îşi pun în pericol propria viaţă, a angajaţilor, dar şi a beneficiarilor. S-a spus că erau izolaţi în nişte cuşti. Nu le putem numi cuşti. Sunt nişte spaţii de liniştire utilizate atunci când pacientul îşi pune în pericol propria viaţă, dar şi a celorlalţi. Aceste măsuri se iau doar cu acordul medicului psihiatru. Aceşti pacienţi sunt acolo cu o măsură temporară. În 2018 am avut un eveniment: tavanul de la centrul de recuperare Sighetu Marmaţiei s-a surpat şi atunci am găsit aceste soluţii de avarie”, a mai spus Alina Coste-Mădăras.
La rândul său, directorul adjunct Dorina Curteanu a arătat că de la incidentul de anul trecut din Sighet s-au căutat spaţii pentru găzduirea acestor beneficiari. “În tot acest timp nu am stat cu mâinile în sân. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi a aprobat planul de restructurare pentru acest centru. De la finalul anului 2020, în Sighetu Marmației va funcționa și un centru de zi cu o capacitate de 40 de locuri, urmând ca specialiștii să furnizeze servicii integrate de sprijin în vederea tranziției de la servicii de îngrijire de tip rezidențial în instituții de tip vechi către servicii la nivelul comunității. Alte două proiecte care vizează construirea de locuințe protejate destinate persoanelor cu dizabilități sunt depuse spre finanțare în parteneriat cu Asociația Profesională Neguvernamentală ASSOC Baia Mare. Noi aveam în plan relocarea beneficiarilor. Aceste persoane vor fi relocate pe centrele noastre în Sighetu Marmaţiei. Dar a trebuit întâi să mutăm beneficiarii din aceste centre. 10 persoane cu dizabilităţi vor fi aduse în Baia Mare. Era în lucru această mutare”, a precizat Dorina Curteanu.
Oficialii DGASPC recunosc că există un deficit de personal şi spun că la momentul verificărilor venite din partea Centrului de Resurse Juridice în centru se aflau un asistent medical, trei infirmiere şi un lucrător social. La Sighetu Marmaţiei s-au mai făcut verificări. Alina Coste-Mădăras a menţionat că a fost în vizită în urmă cu două săptămâni, dar că beneficiarii acestor servicii erau în curte, la o terasă. În ce priveşte problemele de canalizare (“canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol, generând un miros pestilenţial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să îşi petreacă timpul”), şeful de centru a informat că s-au luat la un moment dat unele măsuri, dar că problemele au revenit.
Directorul general al DGASPC Maramureş este de părere că principalul responsabil în gestionarea situaţiei e şeful de centru. Despre acesta au mai existat unele informări că nu ar fi avut un comportament potrivit cu angajaţii. În schimb, Alina Coste-Mădăras nu consideră că ar trebui să îşi dea demisia după acest eveniment şi nici nu îi este teamă că aleşii maramureşeni îi vor cere acest lucru.
În ce priveşte alocarea financiară pentru un beneficiar din centru, suma primită pentru o persoană e de 4.000 lei din care 85% reprezintă plata salariilor, iar restul cheltuielilor sunt pentru hrana şi nevoile asistaţilor.