Şomajul a scăzut la 3,26% şi economia are mare nevoie de forţă de muncă, aşa că Guvernul României a decis să primească un nou contingent de 30.000 de lucrători străini. Cu toate că criza pe piaţa muncii s-a accentuat, pare ciudat că lucrătorii primesc doar salariul minim de 2.080 lei, respectiv de 3.000 lei în construcţii, plus bonurile de masă şi eventual plata dublă a orelor suplimentare, semn că statul trebuie să facă ceva mai mult pentru a apropia salariile interne de cele din occident, una dintre măsuri fiind scăderea presiunii fiscale asupra salariilor şi reducerea costurilor de angajare.
Munca la negru este încă un factor perturbator şi se manifestă tocmai pentru că piaţa este distorsionată mai ales în domeniul serviciilor, pentru gospodari fiind o adevărată aventură să găsească un zugrav, instalator, electrician sau un tîmplar pentru micile reparaţii din casă, Şi pentru femei este o problemă să-şi coafeze părul, piaţa de make-up fiind elitistă – coafeza nevestei are vilă şi Mercedes din munca nefiscalizată…
Şomerii care se apropie de pensie sînt o povară pentru piaţa forţei de muncă, statul le suportă salariile (2.250 lei/lună) timp de 5 ani, ca să atingă vîrsta de pensionare. Această facilitate socială este valabilă, pentru perioade scurte, şi pentru tinerii care se angajează, pentru întreţinătorii unici de familie şi persoanele cu dizabilităţi. Dar adesea aceste subvenţii ajung la angajatorii mari, care aplică special pentru a crea noi locuri de muncă.
Angajaţii au azi mobilitate, îşi schimbă uşor jobul, pînă cînd fac legătura între salariu şi productivitate, scopul comun fiind ca firma să fie competitivă pe piaţă. Românii se pot angaja în orice stat european, fără să-şi piardă dreptul la pensie. În UE, a fost generalizată munca temporară şi cea cu fracţiune de normă. Problema mare este competitivitatea, concurenţa produselor CE cu cele chinezeşti fiind cîştigată de China. Pe plan global, Europa are dezavantajul că susţine o protecţie socială puternică şi pentru firme este o provocare să producă valoare adăugată.
Piaţa muncii se reformează, apar noi realităţi, sectorul serviciilor se extinde, producţia nu mai ocupă locul I în economie, efect al progresului tehnologic, automatizării, mecanizării, digitalizării. Dar lucrătorii resimt negativ schimbările, apare nesiguranţa locului de muncă, mulţi lucrează în două locuri, apar alte tipare de muncă şi carieră, se configurează un alt univers al muncii.
Salariaţii bine calificaţi au joburi de calitate, iar ceilalţi rămîn prinşi în slujbe cu salarii mici, riscul de polarizare fiind ridicat. Muncitorul nu mai operează cu maşina, ci doar o supraveghează, deci pe măsură ce tehnologia avansează are şi el nevoie de reconversie profesională. Trebuie să aibă 2 sau mai multe competenţe şi să le aplice creativ. Meseriile vechi dispar şi acum se vorbeşte de inteligenţa artificială. Apar însă alte probleme, sedentarismul, dependenţa de tehnologie, izolarea socială, excesul de substanţe adictive.
Nu toţi salariaţii reuşesc să se adapteze la reforma pieţei de muncă şi următoarea generaţie va avea probleme şi mai mari, fiind prima generaţie mai săracă decît cea dinaintea lor. Pentru ca societatea să funcţioneze, avem nevoie de locuri de muncă sigure şi protejate social.
Munca modernă este periculoasă, chiar dacă salariatul priveşte un monitor, plictisindu-se. Dar chiar şi joburile neinteresante sînt mai uşor de suportat decît şomajul. Posturile în care se cere iniţiativă şi implicare dau satisfacţii, semn că fericirea poate fi creată prin muncă. Scopul este ca la plecarea spre casă să simţi plăcerea că ai făcut o treabă bună. Cel mai groaznic este să lucrezi pentru bani, gata să distrugi ceva – ca semn al nefericii tale. Aceşti salariaţi cinici (care muncesc fără plăcere) nu se respectă nici pe ei înşişi şi ar trebui să-şi caute altă meserie, de care să nu le fie ruşine.
