Stau adesea în pridvorul casei părintești și privesc lumea care se perindă în jurul meu. Mult invocata liniște rurală are multe sincope. Ulița betonată este asaltată de mașini, mai ales vara, mai ceva ca pe drumul țării. Tac și ascult motoarele turate. Falnicii nuci din livadă mă fac să înțeleg ce se întâmplă. Un alt fenomen îmi atrage atenția în zarea satului: mulțimea de turiști, mai ales în perioada estivală, care vizitează biserica ortodoxă, monument UNESCO. Fiecărui grup i se asigură un ghid adecvat. Toate acestea sunt apreciate ca o cadență a vieții moderne. Dacă nu le pricepi ești scos în afara timpului tău. Sunt martor la un aparent paradox. În timp ce mulți oameni ai satului pleacă în orizonturile lumii, iată, vin străinii să ne caute acasă.
Turismul a devenit un program național, o dimensiune economică salvatoare pentru multe locuri din țară. Auzim tot mai des regrete că nu avem un turism pe măsura valorilor din țara noastră. Este deplânsă lipsa drumurilor pe măsura pretențiilor turistice. Nu sunt un personaj antituristic, mai ales pe meleagurile noastre. Dacă este vorba de bani, orice bombăneală devine caraghioasă. Dar eu pun întrebarea soresciană: unde fugim de acasă? Mai ales că marele poet, într-o seară deseșteană, ne-a purtat pas cu pas, rimă cu rimă, prin întregul nostru univers, văzut de ochii unui copil. Unde fugim de-acasă? Iute, înapoi până în copilărie, să întinerim.
Cum să nu-ți vină cheful de fugit de-acasă, când totul este atât de aproape? Satul mai are nopți cu lună, vântul mai tremură frunzele falnicilor nuci, iarba din livadă este bună de coasă. Încă la noi este bine, îmi zic, citind un articol recent al prietenului Matei Vișniec, scriitorul din Dorohoi, acum trăitor în Franța. Îmi face plăcere să-l evoc pe Matei, deoarece cu ani în urmă, cel mai jucat dramaturg român contemporan a primit un botez liric la Desești. Ce scria Matei? Despre turism ca o calamitate planetară. Și nu-i o alarmă publicistică, ci vine cu constatări îngrijorătoare. Semnalele sunt din ce în ce mai numeroase. Turismul de masă riscă să devină unul din factorii care agravează încălzirea atmosferei și deci provoacă dezechilibre. Dintr-o activitate benefică pentru economia multor țări, regiuni și orașe, turismul de masă începe să devină un monstru devorator. În unele orașe europene, locuitorii încep să fie exasperați de prezența turiștilor. Ne dă exemplu Veneția. Locuitorii ei s-au revoltat, și au propus interzicerea în oraș a valizelor cu rotile care fac un zgomot asurzitor.
Pare anecdotică povestea, dar este cât se poate de reală. Apoi venețienii sunt deranjați de comportamentul iresponsabil al turiștilor. La Paris, la Roma, la Amsterdam, locuitorii dezvoltă o adevărată turismofobie. Sigur, planeta se confruntă cu alte calamități, care sunt mai evidente și mai grave. Cum ar fi războaiele, conflictele civile, crize economice, dictaturi, dezastre naturale, sărăcie, foamete, migrații masive. Jurnaliștii francezi pun pe această listă și turismul. Mii de monumente, care au traversat secolele, sunt amenințate de un nou tip de uzură, întrucât sunt luate cu asalt de turiști. Matei ne spune că Franța este campioana turismului mondial, fiind lăudată de presă. Tot ea, presa, atrage atenția că succesul unui sector economic poate crea dezastre.
Viața reală s-a stins în multe locuri. Europa turistică primește o conotație negativă. Parizienii adevărați se feresc de restaurantele turistice. Se discută despre nevoia inventării unui nou tip de turism, unul responsabil și ecologic. Mă întreb, cum se poate armoniza dorința omului de a călători cu proiecția acestui film sumbru? S-a avansat ideea unor liste de așteptare pentru cei care își doresc emoții reale. Deci, unde fugim de-acasă? Haideți pe la noi, dar cu purtare bună. Este necesar să învățăm din tristețile altora pentru a ne feri de ele.
Închei acest articol în pridvorul casei părintești. Pe uliță trec mașinile cu motoarele turate. Turiștii urcă spre biserică. Deocamdată, în sat mai avem nopți liniștite cu lună, iar falnicii nuci din livadă mă fac să înțeleg pe ce lume trăim.
