Trebuie abordată cronologic, obiectiv, fără patimă şi prejudecăţi. În intervalul 1990 – 2010, pentru autorităţile şi opinia publică din ţară, diaspora nu a prezentat interes. Migraţia, principala sursă care a „născut” diaspora postdecembristă, a început pe vremea guvernării actualului PSD, a continuat în timpul CDR şi a luat amploare după intrarea României în UE, odată cu deschiderea graniţelor şi circulaţia liberă a persoanelor. La vremea respectivă, fenomenul a fost socotit benefic pentru stranieri şi PIB-ul României, din care au făcut parte şi banii celor din străinătate. Guvernările vremii şi diaspora nu au luat în calcul efectele negative ale migraţiei, care au dezmembrat familii şi golit ţara de forţa de muncă tânără şi calificată. Câtă vreme diasporei i-a mers bine nu a fost preocupată de evoluţia societăţii din ţara de baştină. Când s-a convins că în „lumea bunăstării” la pomul lăudat nu se merge cu sacul, în diasporă s-a activat gena instinctului de a pune umărul la bunul mers al societăţii din ţară, aflată în cădere liberă. Până la un punct, atitudinea celor de afară se justifică, sunt români, şi, legat de treburile interne ale ţării, au dreptul la acţiune şi opinii. Numai că eşecul unor implicări s-a datorat modului deficitar în care autorităţile şi diaspora au gestionat mecanismul alegerilor, singurul mijloc pe care ambele părţi l-au avut la îndemână. Conflictul dintre actuala putere şi diasporă a prins contur în timpul primului mandat al lui Băsescu în calitate de preşedinte.
Care în campania electorală a promis românilor de pretutindeni că va pune capăt corupţiei şi tuturor fărădelegilor săvârşite de pesedişti, duşmanii lui de moarte. Cu excepţia unor iniţiative demne de luat în seamă, dar respinse de CCR, de promisiunile fostului preşedinte s-a ales praful şi, pozitiv, nimic nu s-a întâmplat. Mai mult, corupţia a căpătat noi dimensiuni, iar gurile rele au spus că Băsescu a obţinut al doilea mandat cu ajutorul diasporei. Dovadă a fost rapiditatea desfăşurării votului în unele secţii de votare din marile oraşe europene precum Parisul. De serviciile diasporei, mobilizată pe reţelele de socializare, a beneficiat şi preşedintele Iohannis, în 2015, când în turul doi al prezidenţialelor, în mod neaşteptat, l-a învins pe Ponta. Atunci, cu sloganul (lucrul bine făcut) Iohannis a reuşit să păcălească deopotrivă electoratul din ţară şi pe cel din diasporă. Prin urmare, deşi coaliţia PSD – ALDE a făcut greşeli cu carul, diaspora nu este îndreptăţită să-şi verse mânia şi furia numai pe actuala guvernare, cu ocazia unor mitinguri organizate în august, lună în care în vest se dă drumul la concedii. Cu toate că diaspora trăieşte în democraţii consolidate din cultura votului argumentat şi motivat nu negativ, ar avea multe de învăţat. În absenţa unei agende electorale specifice acestui gen de alegeri pentru diasporă inclusiv europarlamentarele au fost un prilej de a se răfui cu actuala putere. Ce-i drept, ţara se află într-o situaţie critică, însă diaspora tânără şi aptă de muncă are obligaţia să gândească pozitiv şi să ţină seama de câteva lucruri esenţiale. În ţară, nu mai este cine să protesteze şi protestele şi-au pierdut obiectul muncii. Guvernele nu se schimbă prin proteste şi mitinguri, ci prin alegeri libere, atunci când le vine rândul. Pe de altă parte, puterea este conştientă că în străinătate nu tuturor românilor le merge bine, unii sunt umiliţi şi discriminaţi, iar altora le sunt încălcate drepturile, au nevoie de ajutor şi mulţi ar dori să revină acasă. Toţi au perfectă dreptate, însă e bine de făcut o precizare. Plecarea în străinătate implică riscuri şi responsabilitate asumată, iar problemele nu pot fi rezolvate decât în ţara de adopţie, nu în România. Şi totuşi, cu multă voinţă, ceva se poate face. Diaspora are nevoie de unitate, nu dezbinare, care domină opinia publică din ţară. Autorităţile au obligaţia să pună la treabă instituţiile abilitate (Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, ambasadele şi consulatele), iar europarlamentarii români
să-şi intre în atribuţiuni. Acum, când înainte de prezidenţiale condiţiile de exercitare a votului pentru diaspora fiind rezolvate, rămâne de văzut în ce măsură vor avea şi efectul scontat. Cu venitul acasă al celor din străinătate lucrurile sunt un pic mai complicate. Cu mici excepţii, România de azi nu este pregătită să-şi primească fiii rătăcitori cu braţele deschise, aşa cum s-ar cuveni. În ţară sunt multe de făcut, iar providenţialul capabil să înscrie societatea pe drumul normalităţii încă se lasă aşteptat. Cu tot soiul de alegeri ne-am lămurit, deoarece problemele rămân nerezolvate. Alegem şi iar alegem, dar tot mai puţin culegem…
prof. Vasile ILUŢ
